DOVEZI! Cui a facut parastas istoricul inchipuit Andrei Cretu. Preotul cere 1.000 de lei pentru o inmormantare

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetări in rem după ce au apărut filmări cu o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu oficiată de patru preoţi, la Biserica „Sfânta Parascheva” din municipiul Vaslui. Unul dintre preoții care a făcut parastas pentru Antonescu, pozează într-un istoric autentic. Preotul Andrei Crețu, un rebel al Episcopiei Hușilor, ține morțiș să participe la evenimente culturale și istorice. De multe ori neinvitat, Andrei Crețu dă buzana la aceste adunări și ține cuvântări. Doar cei de la Muzeul Vaslui și-au dat seama că Andrei Crețu nu este altceva decât un disperat după băgare în seamă. Ca atare i-au tăiat acestuia din elenaul de istoric închipuit.  Preotul nu renunță și de câțiva ani organizează parastase pentru Ion Antonescu. Pentru bani și pentru faimă. Că Andrei Crețu este iubitor de arginți o demonstrează chiar el. 

Preotul a refuzat să înmormânteze un bărbat pentru că familia nu a avut banii necesari pentru a-i achita acestuia tariful cerut. 1.100 de lei era suma pentru care Andrei Crețu, din comuna vasluiană Laza, parohia Râșnița, s-ar fi deplasat pentru a face cele creștinește pentru omul mort care trebuia dus la groapă.

Iată dovezile istorice în ce privește genocidul lui Ion Antonescu, dovezi despre care istoricul închipuit Andrei Crețu se pare că nu a auzit din moment ce susține că este nevinovat. Alături de Andrei Crețu, preoții Neculai Bădărău, Ionel Darie și Adrian Buimac au slujit la parastasele lui Antonescu.

“Curățarea terenului” – genocidul lui Ion Antonescu împotriva evreilor

Shabs Roif avea 11 ani în acele zile din vara lui 1941 și își amintește:

“Noi locuiam pe malul Prutului, în satul Duruitoarea Veche. Armata română n-a trecut imediat Prutul, trăgeau cu tunurile, cădeau ghiulele și noi nu știam care e situația, radio n-aveam, ziare nu erau. Ne-am refugiat mai departe de graniță, în satul Briceva, unde locuiau mulți evrei, iar noi aveam acolo niște cunoștințe, unde ne-am oprit seara. Atunci am auzit împușcături. Ni s-a spus că a început împușcarea evreilor din sat, unde locuiau vreo 3000 de evrei.

Sătenii ne-au jefuit, ne-au luat căruța și atunci noi am pornit pe jos, dar mergeam doar noaptea, deoarece ne temeam de întâlniri neprielnice pentru noi. Am ajuns la satul Văratec, la circa trei km de satul nostru, era dimineață și speram să ajungem acasă când am fost prinși de jandarmi. Eram 26 de persoane, inclusiv copii, și ne-au închis într-un sarai (staul – n.r.) de vite. Atunci am auzit pe șeful de post, prin crăpăturile ușii saraiului spunând: “Luați masa mai repede și duceți-i acolo în râpa din Văratec unde îi împușcați de toți evreii.

Dar Dumnezeu probabil a privit de sus și preotul de la biserica din Văratec, care nu fusese în sat când au fost împușcați evreii, părintele Gheorghe Benea, care se reîntorsese în sat, a aflat de intenția șefului de post. El a venit cu soția lui, Liuba – ea s-a prăpădit anul trecut, dar el a murit mai de mult, iar noi după război am avut grijă de el și l-am apărat de persecuțiile sovietice.

Părintele a venit la postul de jandarmi, iar noi am văzut prin crăpături, era îmbrăcat în veștminte de preot și l-am auzit certându-se cu șeful postului de jandarmi. Asta a durat foarte mult, vreo două-trei ore, îmi aduc aminte precis. Am văzut la un moment dat cum vine părintele împreună cu Liuba spre ușa noastră și dezleagă sârma cu care era legată. Nici noi nu-l știam pe el și nici el nu știa pe noi. “Oameni buni, ieșiți, sunteți liberi.” ne-a spus, iar preoteasa Liuba a prins doi oameni pe uliță și le-a cerut niște colaci pentru noi, că eram flămânzi. “, povestește Shabs Roif.

„Femeile și copiii să iasă afară, bărbații rămân aici”

Peste câteva zile, Shabs Roif a scăpat din nou de la moarte, de data aceasta în satul Briceva.

La Briceva au avut loc execuții în masă împotriva evreilor în vara lui 1941

“O dată m-a salvat de la moartea preotul și a doua oară m-a salvat crucea. Am fost scoși la împușcat de jandarmi la cimitirul din Briceva unde am vrut să ne refugiem. Eram vreo 80 – 100 de evrei, inclusiv copii care se jucau pe stradă.

Au tras cu mitraliera în noi și pe mine m-a salvat crucea de piatră care a fost mai mare decât mine pe vremea aceea.”, mai spune Shabs Roif.

Masacre similare au avut loc și în nordul Bucovinei, la intrarea militarilor români. Arno Blei avea opt ani și locuia cu familia sa în satul Napolocăuți în acele zile.

“La scurt timp după aceea au fost adunați toți evreii din sat și ținuți în casa în care am locuit (era o casă foarte mare, cu o curte foarte mare. Ne-au ținut acolo aproape două zile, închiși într-o pivniță. Într-o seară ni s-a ordonat ca să ne adunăm în fața casei unde s-a format un pluton de execuție. Noi am fost in primul rând, iar mama mea îl ținea în brațe pe fratele meu Berti.

Plutonul tocmai era pe punctul să încarce armele, când a apărut un ofițer care le-a ordonat:

‘Stați, femeile și copiii să iasă afară, iar bărbații rămân aici’. Au rămas, cred, 24 de bărbați, care mai întâi au fost bătuți si apoi împușcați. Pe noi ne-au dus la gară si ne-au băgat în vagoane închise de marfă și ne-au ținut un timp acolo.” povestește Arno Blei.

„Jidanii să treacă la o parte”

Și în Herța, parte a Vechiului Regat ocupată de sovietici în iunie 1940, s-au repetat masacrele din Basarabia și nordul Bucovinei, după cum își amintește Liviu Beris, care avea pe atunci 13 ani.

Femeile evreice au fost adeseori separate de bărbați, dar în unele cazuri au fost executate împreună cu copii. 

„Să trageți cu mitraliera!”

Această operațiune de curățare a terenului a fost plănuită încă înainte de 22 iunie 1941, dată la care România s-a alăturat Germaniei naziste în războiul împotriva Uniunii Sovietice, spune istoricul Marius Cazan, de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, “Elie Wiesel”.

Ion Antonescu și Mihai Antonescu au fost la originea politicii de curățare a terenului

“Curățarea terenului este un concept istoriografic, dar expresii similare au fost folosite de către Ion Antonescu și adjunctul său, Mihai Antonescu încă de la începutul anului 1941 în intervențiile lor publice atunci când vine vorba de problema evreiască și de cum trebuie ea rezolvată.

Termenii folosiți de propaganda antisemită din România în această privință sunt foarte asemănători cu cei folosiți de propaganda nazistă din Germania – să curățăm rasa, să purificăm teritorii.

Toată această terminologie face trimitere astăzi pentru specialiști către ce urma să se întâmple în vara lui 1941 în Basarabia, nordul Bucovinei, Herța și chiar în Transnistria”, explică Marius Cazan.

Odată cu începerea războiului incitarea la genocid împotriva evreilor a devenit explicită.

“Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici… Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniță…

Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională… Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege (…) Deci, fără forme, cu libertate completă”, declara Mihai Antonescu în ședința de guvern din 8 iulie 1941.

Armata și jandarmii execută evrei

Acțiunea de curățare a terenului s-a desfășurat în iulie și august 1941 în paralel cu operațiunile de eliberare a teritoriilor ocupate de sovietice în vara anului precedent.

Comandantul jandarmeriei, Constantin Vasiliu, a fost executat pe 1 iunie 1946, alături de Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Gheorghe Alexianu

Genocidul împotriva evreilor din aceste teritorii a fost pus în executare cu precădere de jandarmi și uneori de armată, dar ordinul nu a fost executat în mod uniform.

“Destinul acestor comunități evreiești variază în funcție de modul în care șefii acestor trupe înțeleg să ducă la îndeplinire ordinele pe care le primesc la începutul războiului de la superiorii lor și e atitudinea antisemită sau nu a executanților.

În al doilea rând, curățarea terenului se baza pe complicitatea sau pe felul în care populația ne-evreiască din localități colabora cu militarii și jandarmii în a identifica vecinii evrei sau chiar în a lua măsuri împotriva lor.” spune Marius Cazan.

Acolo unde populația s-a alăturat militarilor în aceste acțiuni violente au avut loc și jafuri ale proprietăților evreiești, adaugă Marius Cazan.

Populația evreiască a fost acuzată în bloc de regimul condus de Ion Antonescu de colaborare cu autoritățile sovietice de ocupație în perioada iunie 1940 – iunie 1941, fiind ținta exclusivă a represaliilor, tot în bloc, bărbați, femei, copii, bătrâni și tineri. 

„Sunt destule mărturii, fie ale supraviețuitorilor evrei fie ale ne-evreilor din epocă, despre refuzul armatei și jandarmeriei de a lua măsuri împotriva colaboraționiștilor sovietici ne-evrei sau chiar a sovieticilor care nu plecaseră, spunând că așteaptă ordine de la superiori. Din contră astfel de reticențe nu existau când venea vorba de executarea evreilor. „, spune Marius Cazan.

Bilanț sumbru

Bilanțul operațiunii de curățare a terenului a fost estimate de Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” la 45000 – 60000 de evrei uciși în lunile iulie și august 1941 de către armata și și jandarmii români.

După război au fost exhumate unele dintre cadavrele evreilor victime ale „Curățării terenului”

“Specialiștii care au lucrat la Raportul Comisiei Wiesel pun o paranteză destul de mare, deoarece în Basarabia și nordul Bucovinei nu a existat o administrație foarte ordonată în a-și raporta faptele de ‘vitejie’.

De asemenea există o lipsă a documentelor din care să rezulte care este procentul populației evreiești care s-a retras împreună cu administrația sovietică dincolo de Nistru din calea armatei române.

Apoi nici armata și jandarmii nu aveau rigoarea germanilor în a înregistra numărul victimelor pe care le-au făcut”, explică Marius Cazan.

Pentru rolul său în coordonarea acestor masacre, comandantul jandarmeriei, secretarul de stat Constantin “Piki” Vasiliu, a fost judecat în 1946 de Tribunalul Poporului, condamnat la moarte și executat alături de Ion Antonescu, Mihai Antonescu și de guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu.

Evreii supraviețuitori ai operațiunii de curățare a terenului au fost în majoritatea lor deportați în Transnistria, soartă pe care au avut-o și evreii din sudul Bucovinei și județul Dorohoi, teritorii neocupate de sovietici în iunie 1940.

Pe drumul spre Transnistria unii dintre evrei au fost masacrați, iar în Transnistria au avut loc alte masacre unde au căzut victime și evreii localnici care nu fuseseră niciodată până atunci sub administrație românească.

Potrivit Raportului Comisiei Wiesel, autoritățile române sunt responsabile de moartea a 280 – 380 mii evrei și 11 mi de romi în perioada 1940 – 1944. RFI