Conecteaza-te cu noi

Știri Botoșani

Un polițist a dus la bancomat un șofer care nu avea bani la el pentru șpagă

Publicat

in

Ancheta inițiată de procurorii anticorupție în cadrul Serviciului Rutier scoate la iveală aspecte de neînchipuit. Una dintre informațiile verificate acum de anchetatori este legată de un caz fără precedent. Potrivit unor surse apropiate anchetei, unul dintre șoferii opriți în trafic pentru o abatere rutieră nu ar fi avut niciun ban prin buzunar, ci doar cardul de debit. Chiar dacă polițistul rutier putea să-i aplice un avertisment, el nu ar fi vrut să renunțe la șpagă, și atunci s-a căutat o modalitate de compromis. Astfel, contravenientul ar fi fost urcat în mașina de poliție și dus la un bancomat din municipiul Botoșani, de unde a fost extrasă suma aferentă.

Unul dintre polițiștii de la Poliția Rutieră din Botoșani reținut pentru luare de mită a dus un șofer cu mașina poliției până la un bancomat, întrucât acesta nu avea bani la el să-i dea șpagă.

Ajuns la bancomat, șoferul ar fi scos banii și i-ar fi dat polițistului, scrie Monitorul de Botoșani.

Anchetatorii verifică și imaginile surprinse de camera de supraveghere de la bancomat, pentru a vedea dacă polițistul apare în filmare.

În plus, au cerut și date despre suma retrasă, pentru a vedea dacă aceasta coincide cu șpaga oferită de șofer pentru a scăpa de sancțiune.

Tot la Poliția Rutieră Botoșani, doi polițisti au cerut și au primit de la un șofer câte un pachet cu produse lactate, în valoare de 50-60 de lei.

Populare

Stiri din categoria: Știri Botoșani Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.