Știri Vaslui
Primarii vasluieni s-au plans secretarului general al Guvernului

Secretar general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, a declarat, marţi, la o întâlnire cu autorităţile judeţene şi cu primarii localităţilor vasluiene, că în această săptămână ar trebui ca Guvernul să aprobe Programul Naţional de Investiţii (PNI) ‘Anghel Saligny’.
‘În această săptămână, în mod normal Guvernul României ar trebui să aprobe acest program, care va avea un buget alocat pe următorii şapte ani de 50 de miliarde de lei, peste 10 miliarde de euro, care vor fi investiţi în dezvoltarea infrastructurii. (…) Doar în acest fel, prin investiţii în infrastructură vom reuşi să ne dezvoltăm. Acest program de investiţii va funcţiona pe modelul PNDL, vor exista câteva diferenţe, dar acest mod de lucru a fost unul eficient şi simplu de utilizat pentru beneficiari. Acesta este motivul pentru care el va fi utilizat şi pe mai departe, atât în ceea ce priveşte depunerea proiectelor, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de realizare a achiziţiilor şi de decontare a cheltuielilor’, a afirmat secretar general adjunct al Guvernului.
El a reiterat asigurările că proiectele de dezvoltare locală vor fi finanţate fără să se ţină cont de culoarea politică a celor care conduc comunităţile locale.
Cu ocazia întâlnirii de la Vaslui, Mircea Abrudean a prezentat şi o serie de acte normative care au fost sau urmează să fie aprobate de Guvern, cu impact direct asupra activităţii administraţiilor publice locale. Oficialul a făcut referire la recenta ordonanţă aprobată de Guvernul României privind ajustarea contractelor de lucrări publice pe fondul blocajelor intervenite în programele de investiţii derulate de autorităţile publice, din cauza creşterii preţurilor la materialele de construcţii.
‘Iată că în final Guvernul a venit cu această ordonanţă care este, de altfel, prima de acest fel din Uniunea Europeană, un act normativ care îşi propune să sprijine autorităţile în deblocarea proiectelor de investiţii în urma blocajului survenit din cauza acestei creşteri neprevăzute a preţurilor, care a avut loc peste tot, nu numai la noi. Actul normativ aprobat de Guvern conţine o formulă şi nişte indici de ajustare care au fost stabiliţi în urma consultărilor care au avut loc într-un grup de lucru extins, din care au făcut parte foarte multe instituţii, inclusiv reprezentanţi ai patronatului constructorilor şi toţi cei implicaţi. (…) E important de reţinut, proiectele finanţate din fonduri guvernamentale vor beneficia de această suplimentare de la bugetul de stat. Sperăm ca prin acest act normativ să reuşim să deblocăm proiectele de investiţii care au avut de suferit în ultima perioadă’, a afirmat Mircea Abrudean.
El a precizat că recent a fost aprobată şi ordonanţa de urgenţă privind modificarea legislaţiei achiziţiilor publice, în sensul simplificării anumitor proceduri şi al scurtării unor termene privind contestaţiile.
Mircea Abrudean a declarat şi că Guvernul are, de asemenea, în vedere o serie de modificări la Legea Energiei, una dintre acestea referindu-se la posibilitatea ca extinderile de reţele de curent sau gaze naturale să poată fi făcute de unităţile administrativ-teritoriale.
Premierul Florin Cîţu a reiterat luni, 30 august, că este de acord cu toate recomandările USR privind programul de investiţii ‘Anghel Saligny’ (PNDL 3), menţionând că nu există alte dezbateri, iar programul este în procedura de avizare şi după aceea va fi discutat în Guvern.
‘Am spus din primul moment că sunt de acord cu toate recomandările venite de la USR, acelea de a verifica în timp lucrările, de a ne asigura că totul este transparent, de a ne asigura că avem o prioritizare a proiectelor. Deci, toate acestea au fost discutate deja. În afară de discuţii politice, nu există niciun fel de alte dezbateri. Din punctul meu de vedere, PNDL 3 este în avizare în acest moment şi când o să fie gata cu avizele, o să treacă prin şedinţă de guvern’, a precizat Cîţu, înainte de şedinţa de coaliţie de luni.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră