Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Boala saraciei loveste vasluienii! Peste 80 de persoane depistate cu tuberculoza!

Publicat

in

Un număr de 85 de noi cazuri de tuberculoză au fost înregistrate în primele şase luni ale acestui an, la nivelul judeţului Vaslui, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. 

Conform situaţiilor întocmite de autorităţile sanitare judeţene, în aceeaşi perioadă, figurau în judeţ 156 de bolnavi de tuberculoză rămaşi în evidenţă din cursul anilor trecuţi, dintre care patru cu vârsta mai mică de 14 ani. Faţă de perioada similară a anului trecut, se constată o scădere a numărului de pacienţi noi diagnosticaţi cu tuberculoză, în perioada menţionată fiind semnalate 100 astfel de cazuri noi, care s-au adăugat celor 207, câte se aflau deja în evidenţele DSP. 

‘În ceea ce priveşte cazurile noi înregistrate în primul semestru al anului 2021, este vorba despre 85 de persoane, dintre care trei fac parte din categoria de vârstă 0 – 14 ani. Majoritatea cazurilor noi provin din mediul rural. Astfel, dintre cele 85 de persoane nou depistate, 67 sunt din localităţi rurale, iar 18 provin din mediul urban. De asemenea, dintre cei trei copii depistaţi în prima parte a anului cu tuberculoză, doi sunt din mediul rural’, au precizat,m reprezentanţii DSP Vaslui. 

Prin Compartimentul de Evaluare şi Promovarea Sănătăţii, DSP Vaslui desfăşoară activităţi de informare a populaţiei cu privire la tuberculoză. Reprezentanţii DSP au menţionat că persoanele cu simptome sugestive pentru diagnosticul de tuberculoză trebuie să se adreseze medicului de familie pentru trimitere la control de specialitate sau medicului specialist din Dispensarul de Pneumoftiziologie. 

Tratamentul tuberculozei este gratuit.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.