Știri Vaslui
Politistii au luat la puricat agentii economici! S-au dat amenzi de aproape 60.000 de lei

În zilele de 4 și 5 septembrie 2021, polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au derulat acțiuni pe raza municipiilor Vaslui, Bârlad, Huși și a comunelor arondate acestora.
Activitățile au vizat contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în conformitate cu Legea nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 65 de agenți economici, au fost legitimate peste 80 de persoane.
A fost constatată săvârșirea a 3 infracțiuni, toate prevăzute de Codul Penal (2 infracțiuni de înșelăciune și 1 infracțiune de fals intelectual).
Totodată, au fost aplicate un număr de 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 58. 000 de lei.
Dintre acestea, 22 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 18 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 5 au fost aplicate pentru încălcarea Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19 și 6 au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.
Mai mult, au fost confiscați peste 3.700 de lei, precum și bunuri (țigarete și alte produse non-alimentare) în valoare de peste 1.100 de lei, care erau comercializate fără documente legale de proveniență.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră