Părintele care vindecă suflete, îi ţine aproape de tot ce este sfânt și le arată calea cea dreaptă

Să vindece sufletele oamenilor, să îi ţină aproape de tot ce este sfânt, să le arate calea cea dreaptă şi să îi ajute. Aceste lucruri crede preotul Vasile Buruiană din Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, că i-au fost hărăzite şi încearcă în fiecare moment al vieţii sale să-şi ducă la bună îndeplinire menirea. Când nu slujeşte la biserică sau nu se ocupă cu lucrurile administrative în parohia pe care o conduce, e implicat în activităţi sociale şi poartă de grijă oamenilor aflaţi în nevoie, iar de câţiva ani s-a implicat într-un mic proiect de suflet, născut din pasiunea sa veche pentru istorie şi tot ceea ce ţine de tradiţiile neamului românesc.

Vasile Buruiană povesteşte că o profesoară din sat avea nişte obiecte adunate de la oameni, pe care le ţinea într-o încăpere a şcolii. Camera a trebuit la un moment dat să fie eliberată, iar atunci femeia a găsit sprijin la preot, parohia oferindu-i o sală pentru depozitarea lucrurilor strânse din casele localnicilor.  

Mânat de credinţa că trecutul e demn de păstrare, pentru că prezentul şi viitorul au nevoie de temelie trainică, preotul a început, la rândul său, să strângă de la săteni diverse obiecte încărcate de amintiri, pe care le-a adunat într-o cameră din clădirea casei praznicale, transformată astfel într-un muzeu special.

„Pe mine dintotdeauna m-a fascinat partea aceasta a neamului nostru, partea care ţine de trecut. La unii dintre credincioşii noştri am găsit diferite obiecte, cărora nu li se mai dădea suficientă valoare, mai ales obiecte făcute în casă. Am găsit covoare ţesute, ţinute cu grijă în ‘camera de curat’, cum se spune la noi, dar parcă mă durea ştiind că se calcă pe ele, pentru că au o semnificaţie deosebită”, povestește pentru Agerpres preotul din Satu Nou.  

Comuna Muntenii de Sus e una cu o bogată paletă de tradiţii şi obiceiuri, aşa că odaia cu amintiri, devenită neîncăpătoare pentru comorile ce şi-au găsit loc în ea, adună piese de mobilier ţărănesc, covoare, ştergare sau batiste ţesute de femeile locului cu ani şi ani în urmă, unelte folosite de gospodarii satului, fotografii vechi, scrisori, straie populare sau obiecte de uz casnic din lemn ori ceramică.  

Într-un colţ stau, prăfuite şi cuminţi, arme şi echipamente militare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Printre lucrurile puse la loc de cinste în micul muzeu sunt câteva veşminte preoţeşti vechi de peste 100 de ani, nişte cărţi sfinte scrise în limba slavonă – unele dintre ele apreciate ca fiind cele mai vechi exponate, Sfânta Masă de la vechea biserică „Sfânta Parascheva”, modestă, cum era în anii ’50, documente şi fotografii din acea perioadă – strânse toate ca într-un tainic şi sacru altar.  

„Ne bucurăm când ne vizitează cineva şi când cei care vin în acest mic muzeu îşi reamintesc de copilărie, de bunici, de părinţi, de locurile în care au trăit. Ne bucurăm, totodată, ştiind că am salvat de la pieire aceste lucruri pline de amintiri”, mărturiseşte părintele.

Pragul muzeului este călcat adesea de elevi însoţiţi de profesori ce aleg să ţină anumite ore de curs în afara şcolii şi să le arate celor mici unde îşi are esenţa patria lor.  

Cel mai bucuros e însă preotul Vasile Buruiană atunci când fii ai satului, plecaţi prin toate colţurile lumii, revin acasă, trec pe la biserică şi îşi aduc copiii în cămăruţa ticsită, ce ascunde sute de poveşti. AGERPRES/autor: Loredana Ciobanu