Știri Vaslui
Pompierii au salvat o femeie căzută într-o fosă septică

O femeie în vârstă de 50 de ani a fost salvată, sâmbătă, de pompieri după ce a căzut într-o fântână transformată într-o fosă, la o adâncime de aproximativ şase metri, în comuna Muntenii de Sus, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsită o femeie căzută într-o fostă fântână transformată în fosă, la o adâncime de circa şase metri. Diametrul fosei avea aproximativ 80 de centimetri. Femeia căzută în fosă era conştientă şi cooperantă, dar acuza dureri la membrele inferioare. Pompierii militari au procedat la coborârea unui coleg în fosă, asigurarea cu un ham a victimei şi ridicarea acesteia la suprafaţă. Concomitent a fost ridicat şi capacul de beton al fosei. După ce a fost salvată, victima a fost predată pentru evaluare membrilor echipajului SAJ Vaslui, prezent la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, căderea femeii în fosă a fost un accident.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră