Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Piraterie editoriala! Numele Episcopului Ignatie, trecut ilegal pe coperta unei carti

Publicat

in

Am constatat, cu surprindere, că în mediul virtual circulă imaginea coperții unei cărți, intitulată „Trecerea la prostocrație”, cu subtitlul „Publicistică în stare de alarmă”, semnată „Cotidianul”, cu o fotografie în care apare domnul Klaus Iohannis, Președintele României, alături de mai mulți lideri politici, iar pe ultima copertă, regăsim și numele „PS Ignatie, Episcop al Hușilor”, ca fiind unul dintre cei ale căror texte sunt probabil incluse în lucrare.

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Precizăm public faptul că numele Părintelui Episcop Ignatie a fost inclus absolut fără acordul său, la fel și posibilul articol sau material care s-ar regăsi în acea lucrare.

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Faptul că Episcopul Hușilor are în spațiul public diferite luări de poziție pe anumite subiecte de actualitate, nu presupune, implicit, că autorul își dorește ca acestea, rupte din contextul alcătuirii lor, să fie incluse și asociate unui demers jurnalistic sau editorial care să acrediteze o abordare cu accente  de partizanat politic sau ideologic.

Prin urmare, ne delimităm de orice fel de tentativă de asociere a persoanei Episcopului Ignatie al Hușilor și a punctelor sale de vedere exprimate în diferite situații și justificate la vremea apariției lor, cu acțiuni de tipul celei prezentate aici. 

Rugăm, respectuos și cu fermitate, pe autorii demersului, să retragă numele Episcopului Ignatie, precum și materialul pus în dreptul său, din această acțiune, pe care o calificăm drept piraterie editorială.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.