Știri Vaslui
PS Ignatie s-a întâlnit cu absolvenții promoției 2001 a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat la evenimentul festiv de revedere, la 20 ani de la încheierea cursurilor, a absolvenţilor promoţiei 2001 a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Alături de Preasfinția Sa a fost prezent și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Ierarhul Hușilor – absolvent al promoției 2001 –, în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al facultății, înconjurat de un numeros sobor de clerici, din care au făcut parte părinți profesori și absolvenți care au fost hirotoniți pe parcursul anilor.
După Sfânta Liturghie a urmat o slujbă de Te-Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Potrivit reintregirea.ro, în cuvântul rostit la finalul slujbei de Te-Deum, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a subliniat faptul că «acest popas festiv comportă o dublă semnificație: bucuria reîntâlnirii și oportunitatea „anamnezei”, a amintirilor din timpul anilor studenției».
La final, Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei i-a îndemnat pe absolvenții promoției 2001 ca «prin valorificarea talanților, atletism spiritual și respectarea angajamentului baptismal, să rămână mereu slujitori vrednici și devotați ai Bisericii lui Hristos».
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră