Știri Vaslui
Doua persoane ranite in urma unui grav accident! O masina a zburat de pe sosea si a rupt un copac -FOTO

Grav accident în apropiere de intrarea în localitatea Ivești, comuna Ivești. Pompierii intervin cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare și o ambulanță SMURD. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un autoturism ieșit în afara carosabilului, puternic avariat, precum și două persoane rănite, una dintre acestea fiind blocată în autovehicul. Autoturismul avariat a rupt și un arbore de marginea drumului.
Concomitent cu operațiunile pentru deblocare, victimele au primit și îngrijirile medicale specifice.
Cele două victime, un bărbat în vârstă de 69 ani și o femeie sunt transportate la CPU Bârlad, acestea fiind diagnosticate cu traumatisme craniofaciale și policontuzii în urma unui accident rutier.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră