Știri Suceava
O femeie și-a omorât cei 3 copii și a fost condamnată la 15 ani de închisoare

Femeia din Suceava care și-a omorât trei copii în perioada 2016- 2019 a fost condamnată la 15 ani de închisoare. Cadavrul unuia dintre micuți a fost ascuns timp de 2 săptămâni în casă, pentru că pământul era prea înghețat ca să-l îngroape.
Femeia în vârstă de 39 de ani a fost condamnată de Tribunalul Suceava la 15 ani de închisoare după ce și-a omorât trei copii nou-născuți, dar sentința nu este definitivă, astfel încât individa rămâne în continuare în libertate, întrucât procurorul nu a cerut arestarea ei, deoarece mai are acasă alți trei copii, scrie Monitorul de Suceava.
Femeia a fost judecată pentru infracţiunea de violenţă în familie, raportată la infracţiunea de omor.
Copiii au fost născuți într-un lighean cu apă, în cadă sau într-un sac de plastic, după care au fost uciși și îngropați în grădina casei.
Într-un caz a ținut cadavrul unui bebeluș ascuns timp de 2 săptămâni pentru că pământul era prea înghețat pentru a-l îngropa, iar al treilea micuț a fost născut în timp ce ceilalți 3 copii ai săi se uitau în sufragerie la televizor.
„În ziua de 29 iunie 2016, fiind singură la domiciliu, a născut un copil de sex masculin într-un lighean din baia locuinţei, l-a acoperit cu o pătură, l-a ascuns în camera centralei, lăsându-l acolo până în ziua următoare. În ziua respectivă inculpata a luat cadavrul copilului, a săpat o groapă în grădina casei şi l-a îngropat”, au arătat procurorii.
Femeia avea discernământ și și-a recunoscut faptele
„În ziua de 3 februarie 2018, aflându-se din nou singură la domiciliu, a născut în baie, în cada plină cu apă, un copil de sex masculin, pe care l-a ascuns apoi în casa bătrânească aproximativ 2 săptămâni după care, într-o noapte, l-a îngropat tot în grădina din faţa casei”, au descris procurorii a doua faptă.
”În ziua de 9 august 2019, în jurul orei 06:00, inculpata s-a trezit şi şi-a dat seama că urmează să nască. L-a informat ulterior pe soţul său că nu se simte prea bine şi nu va merge la locul de muncă în ziua respectivă. În jurul orei 14:00, profitând de faptul că soţul său nu se afla acasă, iar ceilalţi trei copii se uitau la televizor, inculpata a intrat în baia locuinţei, a încuiat uşa pe interior, a aşezat un sac menajer în bideu, a născut ulterior un copil de sex masculin, iar după puţin timp a legat sacul menajer în care se afla nou-născutul. A pus apoi sacul într-o cutie de carton pe care a dus-o în casa bătrânească (nelocuită) şi a aşezat-o pe un dulap. Atât în ziua respectivă cât şi în următoarele două zile (sâmbătă şi duminică) inculpata nu i-a comunicat nimic soţului său, comportându-se faţă de acesta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Osemintele celor 3 copii au fost descoperite în grădină, iar femeia și-a recunoscut faptele. Procurorii au stabilit că suferea de tulburare mixtă de personalitate, iar faptele au fost comsie pe fondul unor episoade depresive, dar a avut discernământ de fiecare dată.
La audieri, femeia a povestit că a ascuns cele trei sarcini de soț, iar colegilor de serviciu și rudelor care o întrebau dacă este însărcinată, le spunea că are probleme de sănătate și că urmează un tratament.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră