Știri Vaslui
Batrana carbonizata intr-un incendiu

Azi-noapte, pompierii militari din cadrul Secției Huși au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Ghermănești, comuna Drânceni. Întrucât era posibil ca în incendiu să fi fost surprinsă o persoană, la fața locului a fost deplasată și o ambulanță SMURD tip B2, cu echipaj de prim ajutor.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în două camere și prin ardere generalizată la nivelul acoperișului. Exista riscul de propagare a incendiului la alte două camere și la o anexă gospodărească.
După ce s-a pătruns în interior, pompierii au găsit într-una dintre camere o persoană carbonizată. Victima, o femeie în vârstă de 86 ani era o persoană greu deplasabilă, aceasta fiind îngrijită de o altă persoană din localitate. După descoperirea trupului victimei, persoanei care o avea în grijă i s-a făcut rău. Aceasta a primit primul ajutor la fața locului, dar după aproximativ 35 minute a refuzat să fie transportată la o unitate medicală.
După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 90 metri pătrați acoperiș din tablă și țiglă pe astereală din lemn, două camere și bunurile aflate în interior. A fost degradată o cameră și anexa gospodărească.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră