Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Femeie însărcinată, care trebuia să nască, implicată într-un accident rutier

Publicat

in

O femeie însărcinată care trebuia să nască a fost implicată într-un accident rutier în municipiul Bârlad, județul Vaslui. 

Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare-deblocare şi un echipaj specializat pentru asigurarea măsurilor PSI.

„În accident au fost implicate trei autoturisme, în două dintre acestea, cele aflate în mişcare, aflându-se patru persoane. Cel de-al treilea autoturism era staţionat pe marginea drumului.

Într-unul dintre cele două autoturisme aflate în mişcare se afla şi o femeie care trebuia să nască. Femeia nu a fost rănită, însă a fost transportată la Spitalul municipal din Bârlad cu o ambulanţă aparţinând SAJ Vaslui, substaţia Bârlad”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui. 

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili care sunt împrejurările în care s–a produs accidentul.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.