Știri Vaslui
Accident pe DE 581! Doua persoane au fost ranite- FOTO

UPDATE:
Două persoane au fost rănite, una dintre ele aflându-se în comă, în urma unui accident rutier produs luni pe DE 581, pe raza comunei Creţeşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
La faţa locului au intervenit pompieri din cadrul Secţiei Huşi cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi un echipaj specializat pentru asigurare măsuri PSI şi au fost deplasate două ambulanţe aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
„La sosirea echipajului de intervenţie, au fost găsite două autoturisme avariate şi două persoane rănite. Victimele au fost preluate de echipajele ambulanţelor. Ambele persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, una dintre acestea fiind în stare de inconştienţă, în comă de gradul II. Întrucât ambele autovehicule prezentau scurgeri de carburant, pompierii militari au procedat la îndepărtarea bornelor bateriilor şi au asigurat zona”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Stirea initiala:
Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială (autospecială de stingere cu apă și spumă, echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și un echipaj specializat pentru asigurare măsuri PSI în urma producerii unui accident rutier pe DE581, în zona localității Satu Nou, comuna Crețești. La fața locului au fost deplasate două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajului de intervenție, au fost găsite două autoturisme avariate și două persoane rănite. Victimele au fost preluate de echipajele ambulanțelor. Ambele persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe, una dintre acestea fiind în stare de inconștiență, în comă de gradul II.
Întrucât ambele autovehicule prezentau scurgeri de carburant, pompierii militari au procedat la îndepărtarea bornelor bateriilor și au asigurat zona.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră