Conecteaza-te cu noi

Știri Suceava

Motocicletă făcută scrum. Un tânăr beat şi fără permis a vrut să depăşească o maşină care a virat brusc

Publicat

in

Motocicletă făcută praf în comuna Mălini. Două persoane au fost rănite într-un accident produs duminică în urma coliziunii cu o maşină. În urma impactului motocicleta a luat foc, aceasta fiind stinsă de persoanele aflate la fața locului.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de IPJ Suceava, astăzi, în jurul orei 14:40, pe rază comunei Mălini, a avut loc un accident rutier între un autoturism și o motocicletă pe care se aflau două persoane.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului motocicletei, în vârstă de 21 de ani, și a pasagerei, în vârstă de 15 ani, ambii localnici. Victimele au fost conștiente și cooperante.

Din primele cercetări, este vorba despre o depășire a unui auto de către motocicletă, moment în care conducătorul maşinii ar fi virat spre stânga, fără să se asigure. În acel moment, motocicleta l-a lovit din spate, pe partea față stânga a mașinii. 

În urma impactului motocicleta a luat foc, aceasta fiind stinsă de persoanele aflate la fața locului, până la sosirea pompierilor. Au intervenit militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni cu modulul SMURD (autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Motociclistul băuse şi nu avea permis 

Conducătorul motocicletei nu posedă permis de conducere și avea 0.04 mg/l în aerul expirat la testarea cu aparatul etilotest. Şoferul maşinii are permis de conducere valabil, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. Tot din primele cercetări rezultă că cei doi tineri de pe motocicletă nu purtau cască de protecție.

În acest sens, sunt continuate cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

Populare

Stiri din categoria: Știri Suceava Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.