Știri Neamț
Preotul care îndemna oamenii să nu se vaccineze are Covid şi este în spital

Stareţul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, care anul trecut afirma că administrarea vaccinului va favoriza apariţia solzilor pe corp, se află internat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi având Covid. Medicii spun că starea lui este stabilă.
Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat, marţi, pentru News.ro că părintele Zenovie Grigore este internat în această unitate medicală, după ce s-a îmbolnăvit de Covid, iar starea lui este stabilă.
„Este internat la noi, dar nu la ATI, ci pe secţie. Prezintă un grad de insuficienţă respiratorie, dar starea lui este stabilă. Pacientul este conştient şi cooperant„, a precizat medicul Florin Roşu.
Pe reţelele de socializare, reprezentanţii Mănăstirii Nechit au scris că starea acestuia este stabilă şi „spre revenire„.
„Întrucât circulă multe zvonuri despre starea de sănătate a părintelui stareţ Arhimandrit Zenovie, ţinem să vă anunţăm că starea părintelui este stabilă şi spre revenire. În momentul de faţă rugăciunile tuturor contează mai mult decât orice. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu că părintele se va reface complet„, este mesajul postat, marţi, pe pagina oficială a Mănăstirii Nechit.
Stareţul a încercat să convingă oamenii că vaccinul favorizează apariţia solzilor pe corp
Stareţul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, a încercat anul trecut să îşi convingă enoriaşii în timpul unei slujbe că vaccinarea anti-Covid va duce la „cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ„, că oamenii se vor îmbolnăvi şi că administrarea serului „va favoriza apariţia solzilor pe corpul uman„.
„Este orice, vaccin nu este. Toţi cei care şi-au făcut vaccinul să se aştepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficienţă renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie. Oamenii care au fost vaccinaţi, în combinaţie cu noua necunoscută – epidemia – nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogaţi. Va fi cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ„, afirmat atunci stareţul.
El a continuat: „Oamenii care sunt astăzi fericiţi că şi-au făcut vaccinul, mâine vor fi foarte nefericiţi, pentru că nici măcar nu vor avea timp să se pocăiască pentru ceea ce au făcut împotriva lui Dumnezeu. Dacă mintea nu va mai funcţiona la capacitatea normală, ai atentat la Dumnezeu. După vaccinare, după o perioadă mică de timp şi în combinaţie cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la peşti. Nu va exista nicio explicaţie cu privire la originea acestei noi boli, mortale, care va afecta şi sistemul imunitar. Nu există un nume pentru această boală. Oamenii se vor umple de solzi şi cancere de sânge, care vor fi transmise către întregul corp uman. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid, va fi înfricoşătoare această boală„.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Panică și isterie în Vaslui: firmele primesc notificări de mobilizare pentru război fără nicio explicație oficială
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Chermeza de la IPJ Vaslui: Polițiști, procurori, politicieni… și Jokerul Gologan de la CJ!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Haos la Spitalul Huși: Asistentele au fost amenințate cu tăierea salariilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Bullying-ul protejat cu sutana unui preot: Cum ascunde conducerea Școlii Constantin Parfene un caz revoltător de umilire publică a unei eleve
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
ALARMĂ ÎN POSTUL PAȘTELUI! Pește infestat cu paraziți, retras de la vânzare în județul Vaslui!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
„I-AM DAT ȘPAGA… CĂ AȘA AM AUZIT!”Bomba care dinamitează dosarul Buzatu!
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Lăutarul Liberal și Grăsanul Lichidat. Politica liberală, în Orașul Viilor, a luat-o razna de tot- BURSA Zvonurilor
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
O mamă a fost de acord ca fiicele ei, de 14 și 15 ani, să fie violate de concubinul său. Femeia ar fi asistat la unul dintre abuzuri