Știri Suceava
Doi elevi au fost înjunghiați de un coleg

Doi adolescenți de la un liceu din Rădăuți, Suceava, au fost înjunghiați astăzi de un coleg, în urma unui conflict.
Incidentul a avut loc în restaurantul Mediterana din Rădăuţi, care se află în apropierea Colegiului Tehnic din localitate. Restaurantul este în acelaşi corp de clădire cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, potrivit Monitorul de Suceava.
Conform datelor transmise de poliție, patru elevi, toți colegi de liceu în clasa a XI-a, se aflau într-un restaurant, iar între ei a izbucnit un scandal.
Unul dintre tineri, în vârstă de 18 ani, din comuna Burla, avea asupra lui un cuțit și i-a lovit pe doi dintre colegii săi, care aveau vârstele de 17 și 18 ani.
Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată în jurul orei 14:00 printr-un apel telefonic
Echipajele au ajuns la fața locului, însă autorul fugise deja. Din fericire, polițiștii l-au identificat în aproximativ 15 minute.
”După agresiune, autorul a fugit, însă echipajele deplasate cu operativitate l-au identificat în zonă în circa 15 minute și l-au preluat în custodie pentru audieri și celelalte activități procedurale. În urma cercetărilor efectuate în zonă a fost găsit și cuțitul folosit la agresiune”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dr. Adrian Săraru, a declarat că o victimă, înjunghiată la nivelul toracelui, a fost transportată la UPU Suceava și este momentan în stare stabilă, și celelalte două sunt momentan la CPU Rădăuți, un tânăr cu leziuni minore în urma loviturilor și un tânăr bătut.
-
Știri Vasluicu 3 zile in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 zile in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 4 zile in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 4 zile in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Taxe de oraș, condiții de Ev Mediu. 15 ani de bătaie de joc: Moara Grecilor, cartierul uitat între noroi și promisiuni- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Scandal la o înmormântare în satul Rădeni: Preotul a refuzat accesul sicriului în biserică, slujba s-a ținut în ploaie
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Accident grav pe drumul Iași–Vaslui! Două mașini făcute praf la Șerbești, o persoană inconștientă, trafic îngreunat pe DN24!
-
Știri Vasluicu o săptămână in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației