Știri Suceava
Județul Suceava este pregătit să primească refugiaţi din Ucraina

Judeţul Suceava este pregătit să pregătit cu spaţii de cazare şi asistenţă medicală în eventualitatea unui aflux de refugiaţi din Ucraina, a informat, marţi, prefectul Alexandru Moldovan, scrie Agepres.
Astfel, în conformitate cu planul întocmit la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pe plan local a fost realizată identificarea unor posibile locuri de amplasare a taberei mobile ce se află în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului.
Potrivit prefectului, conducerea ISU Suceava a dat asigurări că echipamentele, constând în corturi, paturi, perne, pături, cearşafuri, surse de curent electric, tot ce permite cazarea temporară a unor cetăţeni, pot fi amplasate în teren în maxim 12 ore.
De asemenea, au fost identificate şi alte spaţii de cazare, astfel încât să se poată gestiona un eventual aflux de refugiaţi din ţara vecină, pe teritoriul judeţului Suceava.
Aceste spaţii de cazare, verificate în prealabil de personalul din cadrul ISU Suceava, vor fi puse la dispoziţie fie de autorităţile publice locale, fie de operatori din turism, îndeplinind condiţiile minime în vederea cazării refugiaţilor.
În acelaşi timp, analiza efectuată împreună cu structurile implicate în gestionarea unui eventual aflux de refugiaţi a avut în vedere şi asigurarea atât a asistenţei medicale, cât şi a celei psihologice ce trebuie acordată acestor persoane, luând în considerare traumele emoţionale la care sunt supuse.
″Este evident că nu ne dorim să fim puşi în situaţia de a pune în practică planurile pe care le avem, ne dorim ca situaţia din ţara vecină să revină la normal, dar, la nevoie, vom face tot ceea ce este necesar astfel încât refugiaţii care vor solicita ajutor pe teritoriul ţării noastre să-l şi primească″, a spus prefectul judeţului Suceava.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră