Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Muzeul Vaslui strange ajutoare pentru refugiatii din Ucraina

Publicat

in

România s-a mobilizat fără precedent pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din calea războiului. La Vaslui, prima instituție publică din județ care a anunțat că se implică în sprijinul celor aflați acum în nevoie, este Muzeul Județean. Ramona Mocanu este directorul instituției și de fiecare dată se implică în ajutorarea nevoiașilor. Și de această dată împreună cu toți colegii săi, a demarat de urgență o campanie pentru refugiați. “De cum am  văzut că valurile de refugiați încep să curgă, ne-am mobilizat. Zeci de mii de familii din Ucraina trăiesc, simultan, drama războiului și a despărțirii, după ce autoritățile de la Kiev au decretat legea marțială și le-au interzis bărbaților care își pot apăra țara să plece peste granițe. Au rămas să înfrunte inamicul, dar și-au trimis familiile peste granițe, cu lacrimi în ochi și inimile frânte. Donați pentru refugiații din Ucraina se pot face la sediul Muzeului Județean Vaslui!

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui este alături de Ucraina la greaua încercare prin care trece. 

Pentru că în astfel de momente solidaritatea trebuie să primeze, colectivul instituției de cultură a decis să întindă o mână de ajutor refugiaților și să doneze alimente neperisabile, produse de igienă și haine, care vor ajunge la cei aflați în nevoie.”, a declarat profesor doctor Ramona Mocanu, directorul Muzeului Județean. 

Vasluienii cu suflet mare, care vor să se alăture acestui demers, pot dona, începând cu ziua de duminică, 27 februarie, în parcarea din spatele Muzeului Județean, cu programare la nr. de telefon 0735536649.

Puteți ajuta cu:

apă îmbuteliată;

alimente neperisabile (conserve, dulciuri etc.);

produse de igienă (săpun, șampon, pastă de dinți, periuțe);

haine în stare bună, potrivite pentru toate vârstele;

pături, pilote, saci pentru dormit, prosoape;

produse pentru bebeluși (șervețele umede, lapte praf, mâncare, scutece etc.);

măști chirurgicale.

Pachetele care vor rezulta în urma donațiilor vor fi trimise către zonele în care se află refugiații.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.