Știri Suceava
Doi tineri electrocutaţi în gară. O fată a murit pe loc

Doi tineri au fost electrocutaţi în Gara Burdujeni, din municipiul Suceava. În urma accidentului, bărbatul, de loc din Ucraina, avea arsuri la nivelul fetei, pe o mână şi pe un picior, iar femeia, din Republica Moldova, a decedat, trupul acesteia fiind găsit carbonizat de către pompierii sosiţi la faţa locului.
Din primele informații, se pare că fata s-ar fi urcat prima pe vagon, pentru a-și face un selfie.
Doi tineri electrocutaţi în Gara Burdujeni din Suceava
În această dimineaţă au fost găsiţi doi tineri electrocutaţi în Gara Burdujeni, din municipiul Suceava. Tragicul eveniment a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, miercuri, 2 martie, la ora 3:38.
La fața locului, s-au deplasat imediat pompierii militari suceveni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În dreptul peronului gării, între liniile de tren, echipajele salvatorilor au găsit un tânăr în vârstă de 20 de ani. Acesta era conştient şi cooperant, prezentând totuşi arsuri la nivelul fetei, pe o mână şi pe un picior, precum şi urme de intrare şi ieșire a unui arc electric.
Totodată, deasupra unui vagon de marfă, staţionat pe linia 15, se afla o altă victimă, de sex feminin. Din nefericire, tânăra era corbonizată.
Bărbatul din Ucraina a fost preluat de către un echipaj SAJ și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean Suceava, pentru a i se efectua investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Selfie periculos în Gara Burdujeni din Suceava
Din primele informații adunate de către anchetatori, se pare că cei doi tineri erau din Republica Moldova și erau translatori.
Deşi nu se cunosc cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul, cel mai probabil cei doi tineri au încercat să îşi facă un selfie de pe unul dintre trenurile staţionate. Se pare că fata s-ar fi urcat prima pe vagon, unde s-a format un arc electric extrem de puternic.
Imediat după producerea incidentului, tânărul s-a speriat și a încercat să fugă spre gară, acolo unde a și fost găsit de către salvatori, confuz, neaducându-şi exact aminte ce s-a întâmplat.
Accidentul a fost anunțat la numărul unic de urgenţă 112 de către un trecător care a văzut ”o mică explozie” deasupra unuia dintre trenuri.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră