Știri Vaslui
Ignatie: Am fost în Ucraina, la Cernăuți cu gândul că duhul malefic al acestui dictator va disparea pentru totdeauna

Episcopul Huşilor, Ignatie, alături de preşedintele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi şi colaboratori de la Centrul Eparhial, a dus ajutoare pentru românii şi ucrainenii din regiunea Cernăuţi, au informat, duminică, reprezentanţii Eparhiei.
„Numeroşi refugiaţi, majoritatea mame cu copii şi persoane în vârstă, continuă să intre în ţară prin Vama Siret, din judeţul Suceava. Cozile de maşini formate în partea ucraineană sunt impresionante, ca şi solidaritatea manifestată de oamenii care îi întâmpină, după trecerea vămii, în România. Însă la fel de dramatică este situaţia şi pentru mulţi din cei rămaşi în ţară, atât în zonele de conflict, cât şi în regiunile de graniţă. Toţi suferă din cauza lipsei produselor alimentare de bază, a medicamentelor şi a produselor de igienă, sau a preţurilor foarte ridicate pentru acestea. Alături de Părintele Episcop Ignatie am trecut prin Vama Siret, spre Cernăuţi, pentru a veni în sprijinul românilor şi ucrainenilor din această regiune de graniţă a Ucrainei. Ajutoarele au constat în medicamente, produse de igienă şi produse alimentare”, au precizat reprezentaţii Episcopiei Huşilor, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
Campania organizată de Episcopia Huşilor cu sprijinul mai multor sponsori a fost iniţiată în urma unor solicitări primite de la preoţii ortodocşi români din Ucraina.
La Cernăuţi, episcopul Ignatie a fost întâmpinat de mitropolitul Cernăuţilor şi Bucovinei, Meletie, care i-a mulţumit pentru tot efortul depus şi pentru ajutoarele aduse. “Acum 69 de ani a murit Stalin (5 martie 1953). Astazi, 5 martie 2022, am fost în Ucraina, la Cernăuți cu gândul că duhul malefic al acestui dictator va disparea pentru totdeauna și că odraslele lui (toți progresiștii lumii) din secolul al XXI-lea vor căpăta înțelepciune pentru a se schimba și a trece de partea iubirii, a luminii, a îngădujnței și a bunătății”, a spus PS Ignatie.
„Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat spiritul de frăţietate de care dau dovadă credincioşii români faţă de semenii lor aflaţi în pribegie şi suferinţă. Părintele Episcop Ignatie a participat, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Meletie, la slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Mitropolitană „Pogorârea Sfântului Duh” din Cernăuţi. În cuvântul adresat numeroşilor credincioşi prezenţi, Mitropolitul Cernăuţilor a îndemnat la înmulţirea rugăciunilor pentru pace şi la sporirea atenţiei faţă de nevoile celor din jur. Cei prezenţi, printre care şi mulţi români, au primit binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie”, au mai transmis reprezentanţii Episcopiei Huşilor.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră