StiriEst
Când se va ieftini benzina la 7,5 lei pe litru. Barilul de petrol a scăzut sub 100 de dolari

Isteria de la pompă a trecut, autorităţile ne-au asigurat că scumpirea va fi doar de câţiva bani, dar preţul benzinei şi motorinei a rămas tot la cote istorice. Aproximativ 8 lei pe litru plătim acum, deşi, de o săptămână, barilul de petrol se tot ieftinește. Azi, a scăzut sub 100 de dolari.
După panica de miercurea trecută, când au fost cozi uriaşe la benzinării, carburanţii s-au scumpit peste noapte, cu aproximativ 50 de bani pe litru. Deşi între timp cotaţia petrolului Brent a scăzut cu aproximativ 20 la sută, preţurile la pompă nu au mai coborât la nivelul de la începutul săptămânii trecute.
Când ar urma să se vadă ieftinirea la pompă şi în buzunarele şoferilor din România
Analiştii spun că ieftinirea nu se vede imediat, pentru că se ia în calcul tariful din mai multe zile. De exemplu, media săptămânii trecute a fost de 110 dolari barilul. Preţul corect pentru această cotaţie se situează în jurul a 7,9 lei. Azi, barilul a scăzut sub 100 de dolari. Dacă se menţine, atunci săptămâna viitoare am putea vedea şi preţuri de 7,5 lei, 7,6 lei pe litru. Însă nu este o condiţie obligatorie, spun experţii.
Cristian Tudorescu, consultant financiar: “Ce este relevant este preţul barilului pe pieţele internaţionale timp de mai multe zile. Se face o medie pe mai multe zile şi nu contează neapărat valoarea maximă sau minimă. De pildă, acum o săptămână, preţul mediu a fost 110 dolari barilul. A fost şi un maxim de 125 de dolari sau chiar mai mult, dar media a fost 110 dolari. Şi atunci, reacţia preţului la pompă este întârziată cu câteva zile, cu aproximativ o săptămână. Acum, scăderea de astăzi a barilului, dacă s-ar menţine câteva zile, ar trebui să se reflecte la pompă cam peste o săptămână. Dacă barilul se menţine în jurul a 100 de dolari, atunci sătămâna viitoare am putea vedea şi preţuri de 7,5 lei, 7,6 lei. Asta ar trebui să se vadă la pompă cam peste o săptămână. Dacă mai scade, cu atât mai bine. Scade şi preţul la pompă mai încolo. Preţurile oscilează. De ce utilizăm această medie? Noi, consumatorii, nu ştim dacă un jucător şi-a luat barilul astăzi sau peste două zile. De miercurea trecută până azi, barilul a scăzut cu 20%, doar că impactul asupra preţului nu-i atât de mare şi imediat. Cu toate acestea, scăderea nu va fi atât de rapidă, va fi un delay de o săptămână.”
Totul depinde de politica de vânzări a lanţurilor de benzinării. Carburanţii au atins maxime istorice în multe state. În unele ţări a trecut chiar şi de pragul psihologic de doi euro. Dar spre deosebire de autorităţile de la noi, guvernele din mai multe ţări europene s-au preocupat să-i ajute pe şoferi. În Franța, de exemplu, cei care vor merge să alimenteze vor primi din aprilie, timp de 4 luni, o reducere de 15 cenți pe litru. Şi în Germania, e o măsură similară. Guvernul din Ungaria a fixat preţul la motorină şi la benzina la 480 de forinţi, echivalentul a 1,29 euro. La fel, Executivul din Slovenia a decis să plafoneze preţul la nivelul de 1,5 euro.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră