Știri Vaslui
Carne de câine vândută drept carne de miel. Sfaturile sefului DAVSA

„Siguranța alimentară a populației este o preocupare constantă a Autorității. Cu atât mai mult, în acestă perioadă, majoritatea acțiunilor instituției s-au concentrat pe acest obiectiv, iar controalele inspectorilor noștri, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, au fost intensificate” a subliniat dr. Ponea Mihai, Directorul Executiv al DSVSA Vaslui.

Verificările au vizat modul în care sunt respectate condiţiilesanitare veterinare de funcționare la nivelul pieţelor agro-alimentare, abatoarelor şi centrelor de sacrificare a mieilor cu activitate temporară, în unităţile de tranşare a cărnii, unităţilede procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală si nonanimală, unităţile de comercializare cu amănuntul, precum şi în unităţile de alimentaţie publică / catering cu livrare la domiciliu. Totodată, la nivelul tuturor abatoarelor si centrelor de sacrificare temporară a mieilor, inspectorii sanitari veterinari din cadrul DSVSA Vaslui, au efectuat supravegherea funcționării si expertiza sanitară veterinară a cărnii si organelor, au verificat starea de sanătate, condițiile de igienă și bunăstare a animalelor, modul de gestionare si distrugere a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman (SNCU)rezultate din activitatea de sacrificare.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a transmis o informare de presă înainte de Paște prin care recomanda consumatorilor achizitionarea de alimente în special a cărnii de miel numai din spații autorizate/înregistrate, supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranta alimentelor.
Urmare a propagarii in mass-media a unui avertisment înainte de Paști cu privire la faptul că ar putea fi vândute animale moarte și tranșate, sau chiar carne de câine în loc de carne de miel sau oaie, recomandăm atenție maximă la locurile de unde se face achiziția cărnii.
Ce trebuie să știți pentru a nu cumpăra carne de câine în loc de carne de miel
Informații cu privire la ce măsuri poate lua consumatorul pentru a evita să ajungă în situația în care să cumpere carne de câine.
“În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, de sezon, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.
DSVSA vă informează că orice intervenție de natură negativă asupra calității alimentelor de origine animală cu scopul de a obține foloase necuvenite, constituie fraudă și un atentat asupra sănătății publice”, a mai spus Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui.
Prin intervenție negativă se înțelege: substituirea cărnii normale cu carne provenită de la animale bolnave, moarte, tăiate în agonie sau aflate în stări fiziologice în care tăierea lor este interzisă de lege, prepararea de alimente falsificate sau cu componente alterate, adaosurile nepermise sau introducerea aditivilor alimentari peste limitele oficiale.
„În acest sens, atenționăm consumatorii că pentru a fi în conformitate cu normele sanitar-veterinare, carcasa de ovine (adulte sau miel) trebuie să prezinte întotdeauna capul și organele interne nedetașate, precum și ștampila oficială de control sanitar veterinar aplicată lizibil pe fiecare spată și pe pulpe”, au explicat reprezentanții DSVSA.
Nu este prima dată când se descoperă trafic al cărnii de câine
Nu de puține ori au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine prin substituirea cărnii de ovine sau chiar de trafic al cărnii provenite de la animale moarte.
Pentru protejarea sănătății, consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele recomandări:
– Să nu cumpere carne de la negustorii ambulanți care comercializează marfa pe marginea drumurilor, a șoselelor sau în locuri neamenajate și neautorizate pentru un astfel de comerț;
– Să nu cumpere carne din piețe dacă pe carne nu este aplicată lizibil marca de sănătate sau dacă carnea preambalată nu prezintă eticheta de identificare a procesatorului, termenul de valabilitate și mențiunea că a fost controlată sanitar veterinar; Pentru a nu crea suspiciuni cumpărătorilor, traficanții care fac substituiri ilegale ale cărnii recurg la disimularea acestei infracțiuni prin tranșarea cărnii în specialități de măcelărie sau prin valorificarea cărnii sub formă tocată, în cazul căreia este foarte dificilă diferențierea provenienței organice;
– Să evite consumul preparatelor din carne comercializate la tonetele volante și grătarele amplasate pe traseele comerciale și turistice aglomerate, întrucât organele sanitar-veterinare nu pot verifica în orice moment compoziția reală a acestor preparate. Cel mai prudent lucru pentru consumatori este acela de a cumpăra carne și preparate din carne din unități înregistrate sanitar-veterinar pentru un astfel de comerț, aflate permanent sub supraveghere sanitar-veterinară, dar și a altor organisme cu rol de control, se arată într-un comunicat emis de D.S.V.S.A. Vaslui.
In cazul in care aveti suspiciuni adresați-vă medicilor veterinari de la Circumscriptiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranta Alimentelor din Pietele Agroalimentare sau medicilor de libera practica de la CSV de asistente din comună.
Carnea de miel
– loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare autorizate însoţite de certificat sanitar-veterinar;
– carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiileamenajate temporar, se obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şipost mortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
– marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale referitoare la marcarea şi certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete şi marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman;
– marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană/a municipiului București;
– depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi stării de igienă corespunzătoare;
– respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată.
Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari pot solicita în baza tematicilor de control commune și ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene sau locale (Primării, Consilii Judeţene, Instituţii ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc), în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi.
Acţiunile de control vor avea în vedere verificarea modului în care sunt respectate următoarele cerințe:
Animalele destinate sacrificării
– fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum şi operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de tăiere, procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta deţin autorizare/înregistrare sanitară veterinară eliberată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare;
– vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate certificate de sănătate (documente privind informațiile de lanț alimentar) şi care sunt identificate și înregistrate în Baza Națională de Date conform legislaţiei în vigoare, însoțite de documente sanitare veterinare de mișcare, crescute în ferme, localităţi şi zone indemne de boli transmisibile;
– respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, conform prevederilor legale în vigoare;
Inspectorii DSVSA în colaborare cu reprezentanţiiInspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, vor efectua controale în trafic asupra transporturilor de animale pentru:• verificarea condițiilor de igienă, a dezinfecției și a documentelor de autorizare sanitar veterinar a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor;• verificarea documentele însoțitoare ale animalelor (certificate veterinare care să ateste sănătatea mieilor şidocumente care să cuprindă informaţii despre lanţulalimentar).
– sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA.
– sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate și autorizate temporar, organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie, carnea rezultată în urma sacrificării fiind destinată direct consumatorului final, fiind interzisă comercializarea acesteia prin unitățile de comercializare cu amanuntul.
– spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie situate în zone în care nu au fost impuse restricţiidin motive de sănătate a animalelor;
Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 09 aprilie – 23 aprilie 2021 (premergătoare Paștelui catolic și Paștelui ortodox), între orele 07:00 – 17:00.
DSVSA Vaslui va permite înfiinţarea spaţiilor amenajate temporar la solicitarea Asociatiilor crescatorilor de ovine, a administratiilor Pietelor, primariilor , numai în condiții în care:
– în aceste spaţii amenajate temporar sunt respectate condiţiilegenerale şi specifice de igienă, sănătate şi bunăstare a animalelor, gestionare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman şi de eliminare a deşeurilor, stabilite de legislaţia sanitară veterinară;
– există un număr suficient de medici veterinari oficiali instruiţi corespunzător cu privire la efectuarea examenului ante şi post-mortem, care să poată dispune măsuri de restricție sanitar-veterinară asupra cărnii, în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare la nivelul centrelor de tăiere autorizate temporar.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră