Știri Vaslui
Masina facuta scrum dupa ce un garaj a luat foc- FOTO

Azi-noapte, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o anexă gospodărească (tip garaj) a unei locuințe din localitatea Zăpodeni, comuna Zăpodeni.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiu se manifesta violent în interiorul garajului și exista pericol de propagare la mai multe imobile din apropiere, între care și Primăria comunei Zăpodeni. La intervenție a participat și SVSU din localitate. Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul, pentru limitarea și lichidarea focarului principal, iar cel de-al doilea, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. În timpul incendiului, din garajul cuprins de flăcări a fost scoasă o butelie încărcată cu GPL, iar mai multe păsări au fost salvate.
Intervenția a fost dificilă, din cauză că în garaj erau depozitate – între alte materiale inflamabile – și aproximativ 14 metri cubi material lemnos pentru foc. După aproximativ trei ore, incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime. Pentru stingerea incendiului s-au utilizat aproximativ 40 tone de apă.
Au ars un autoturism, 14 metri cubi material lemnos, diverse scule, utilaje și materiale textile depozitate în anexă.
Au fost salvate imobilele aflate în pericol, precum și peste 50 de păsări.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a autoturismului.






-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră