Stiri Moldova
Val de caniculă extremă peste România. Măsurile luate de autorități

Valul de caniculă, care a lovit vestul și centrul Europei, se îndreaptă spre țara noastră. Arșița s-a instalat încă de duminică dimineață, când, în multe zone ale țării, tempratura resimțită a fost de 29 și 30 de grade, la ora 10.
Autoritățile din vestul țării, unde disconfortul termic va fi mai intens de luni, se pregătesc să ia măsuri, în timp ce agrometeorologii spun că valul de căldură vine să accentueze seceta, din cauza căreia suferă deja multe culturi.
Urmează temperaturi de peste 35 de grade Celsius
De luni, peste România se va abate un val de caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade. Vestul țării va fi primul afectat, apoi sudul țării. Meteorologii spun că, până spre finalul săptămânii, vom avea valori de până la 37-38 de grade Celsius.
Autoritățile susțin că este nevoie ca, cel puțin două zile la rând, să se înregistreze temperaturi de peste 35 de grade Celsius pentru a putea deschide centre de prim-ajutor. Medicii îi sfătuiesc pe oameni să evite să iasă la orele amiezii.
Dan Ciapa, medic specialist medicină de urgență: „Starea lor de sănătate se înrăutățește pe parcursul deplasărilor lor. Ar trebui să intre la un loc umbros, că e magazin, că e orice, să se hidrateze corespunzător și, dacă e necesar, să apeleze numărul unic de urgență”.
Vremea toridă agravează seceta. Specialiștii spun că, deși ploile din ultima săptămână au ajutat culturile, tot nu au fost suficiente, după o iarnă și o primăvară aproape lipsite de precipitații.
Daniel Alexandru, șef laborator agrometeorologie ANM: „Este un deficit foarte mare de apă în sol. Fenomenul de secetă e prezent în toate zonele țării, atât în culturile de primăvară, cât și cele de toamnă. Temperaturile ridicate vor avea efecte negative asupra culturilor, vorbim de porumb și floarea soarelui”.
Italia se confruntă cu cea mai severă secetă din ultimii 70 de ani
Italia se confruntă cu cea mai severă secetă din ultimii 70 de ani, în special în nordul și centrul țării. În Lombardia a fost decretată stare de urgență. Apele celor mai importante râuri au secat în proporție și de 50 la sută, iar în peste 100 de localități este limitat consumul de apă la robinet. Italienii nu mai au voie să-și spele mașinile, să își ude grădinile sau să-și umple piscinele.
Record absolut de temperatură, de peste 40 de grade, în Spania, Franța și Grecia
În Spania, Franța și Grecia s-au înregistrat recorduri absolute de temperatură, de peste 40 de grade. În multe regiuni, incendiile de vegetație sunt greu de stins. În Spania, trei mii de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor.
Canicula este însoțită și de fenomene extreme. Un bărbat care făcea kite-surf în Normandia, în nord-vestul Franței, a murit din cauza unor rafale de vânt puternic, iscate din senin. Omul a fost luat pe sus cu totul și azvârlit în vitrina unui restaurant de pe țărm. Alte cinci persoane au fost rănite pe aceeași plajă.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră