Știri Vaslui
Meteorologii anunță cea mai secetoasă perioadă din istorie pentru Moldova! Jale în județul Vaslui- FOTO

Centrul și sudul județului Vaslui se usucă, la propriu. Nu mai ploua de luni de zile, iar fermierii vorbesc deja despre culturi calamitate și pagube însemnate.
Și grădinile oamenilor au de suferit, dar și pasiunile. Din păcate, veștile de la meteorologi nu sunt îmbucurătoare. Vine canicula.
Ploile au ocolit comuna Costești, in acest an. In luna aprilie, aici s-au înregistrat puțin peste 5 litri de apa/hectar, iar plantele resimt acut lipsa apei din sol.
„E un an agricol foarte greu. Nu a plouat in zona noastră, iar culturile de grâu, de floarea soarelui, de porumb și rapiță sunt in pericol. Pe fondul secetei au apărut și dăunători, zeci de hectare cu grâu au fost întoarse. Nu mai creste nimic. Potrivit calculelor noastre, preconizam o producție de 6.000 sau 7.000 kg grâu/hectar. Nu vom obține mai mult de o tonă”, a declarat ing. Alin Luculeasa, reprezentantul unei importante societăți cu profil agricol din zona.
Grădini și pășuni, parjolite
Probleme sunt și în gospodării. In comuna Viișoara, ultima ploaie s-a înregistrat în urmă cu aproximativ trei luni. Grădinile și livezile se usucă, iar în fantani, apa se imputineaza. Autoritățile reușesc sa asigure apa potabila către populație, prin cele trei puțuri de mare adâncime. Dar e nevoie de ploaie. „Fasolea trebuia să fie înflorită, se usucă. Și cartofii, la fel. Mai udam seara câte puțin, dar și apa din fântâni e pe sfârșite. Nu cred că mai recuperăm ceva.
Chiar daca ploua peste câteva zile, poate se mai salvează porumbul, dar restul culturilor, nu. Ceapa nu o mai udam, nici usturoiul. Doar roșiile, cat putem. Nici cireșe nu s-au făcut la noi, anul asta. Iar vremea asta caniculara nu e buna nici pentru albine. In aer, la ora asta, sunt peste 30 de grade. Vă dați seama că pământul arde!”, povestesc localnicii.
Nu același lucru se întâmplă în nordul județului, de exemplu, unde oamenii răsuflă usurati. Culturile arata bine pe fondul ploilor consistente înregistrate în ultimele săptămâni.

















-
StiriEstcu 3 ani in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
-
StiriEstcu 3 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
-
StiriEstcu 2 ani in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
-
StiriEstcu 3 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
-
StiriEstcu 3 ani in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
-
StiriEstcu 2 ani in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
-
StiriEstcu 4 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”