Stiri Moldova
Trei indivizi care vindeau cocaină cu 100 de euro pe gram, reţinuţi pentru 24 de ore

Trei persoane care vindeau cocaină contra sumei de 100 de euro/gram consumatorilor din județele Bacău și Vrancea au fost reținute de polițiștii și procurorii DIICOT.
Procurorii DIICOT Vrancea au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, relatează mediafax.ro. Oamenii legii au informații că, începând cu luna iulie 2022, cei trei inculpați, din județul Bacău, au procurat, transportat, deținut, oferit și vândut diferite cantități de cocaină (contra sumei de 100 euro/gram) consumatorilor de pe raza județelor Bacău și Vrancea.
“
În urma punerii în aplicare a două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Bacău și a percheziționării vehiculului folosit de unul dintre inculpați a fost descoperită și ridicată cantitatea totală de aproximativ 130 de grame de cocaină, precum și sumele de 3.600 de euro, 3.000 de lire sterline și 9.200 de lei, aproximativ 150 de grame de bijuterii din aur și un autoturism de lux”, arată DIICOT.
Marți va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră