Conecteaza-te cu noi

Știri Iași

Mitropolia Moldovei, dotată cu un defribilator de zece mii de euro. Angajații sunt instruiți să intervină în caz de urgență 

Publicat

in

Mitropolia Moldovei și Bucovinei are acum propriul echipaj de prim ajutor. Zece angajaţi, paznici și personal monahal, au învățat cum să intervină în cazul unei urgențe medicale până la sosirea ambulanței.  

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Catedrala din Iași a fost dotată și cu un defibrilator, care este deja funcțional.

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Defribilatorul de la Mitropolia Moldovei a costat 10 mii de euro

Aparatul a fost montat în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, aproape de intrările principale în catedrală.

Decizia de a achiziționa un defibrilator a fost luată și în contextul creșterii numărul enoriașilor care vin la slujbele religioase. 

Marius Burghelea, preot și director al departamentului Siguranță în Munca, MMB Iași: „Cu binecuvântarea IPS Teofan a fost achiziţionat acest aparat medical. Am considerat de cuviinţă o măsură strict preventivă”.

Defibrilatorul a costat aproximativ 10 mii de euro, iar un dispozitiv automat asemănător mai funcționează doar într-o singură biserică din țară, aflată tot la Iași.

Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor: „Este mobil, de altfel scrie pe el că este cu acces public. Înainte de a se accesa trebuie sunat la 112, pentru ca echipajul medical să se deplaseze în zonă”.

Stopul cardio-respirator, cea mai frecventă cauză de deces la nivel mondial

Anual, în Iași se înregistrează între 150 și 200 de stopuri cardio respiratorii, spun medicii.

Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: „Cea mai frecventă situație de stop este cea cu fibrilație ventriculară la un pacient adult. Atunci defibrilarea trebuie să poată fi posibilă în 4-5 minute, aceasta fiind șansa unui om aflat în stop să poată reveni”.

Stopul cardio-respirator este cea mai frecventă cauză de deces la nivel mondial.

În ţara noastră, produce anual peste 50.000 de decese, iar mare parte dintre ele se întâmplă pe stradă.

Un defibrilator are capacitatea de a restabili ritmul cardiac la o persoană care tocmai a suferit un atac de cord. În străinătate, astfel de dispozitive medicale automate sunt montate în aproape toate spațiile publice și în mijloacele de transport în comun.

Sursa: StirilePROTV

Populare

Stiri din categoria: Știri Iași Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.