Știri Vaslui
O nouă tranșă de bani pentru investiții! Iată lista proiectelor finanţate prin Programul ”Anghel Saligny” pentru județul Vaslui

Lista obiectivelor de investiţii în reţeaua de apă, canalizare şi drumuri, finanţate de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a fost finalizată pentru încă patru judeţe.
Astfel, pe pagina Ministerului Dezvoltării au fost publicate listele investiţiilor care vor fi realizate în judeţele Iaşi, Maramureş, Neamţ şi Vaslui. Până acum, din cele 41 de judeţe ale ţării, împreună cu cele patru finalizate joi, investiţiile din 33 de judeţe au fost finalizate în total, a precizat un comunicat de presă al MDLPA.
Conform criteriilor de selectare, în judeţul Iaşi au fost aprobate spre finanţare 127 de obiective de investiţii, în valoare totală de 1.512.562.828,33 lei.
Pentru judeţul Maramureş, ministerul va finanţa 101 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.253.058.471,09 lei.
Unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Neamţ vor implementa 114 proiecte, în valoare totală de 1.378.511.849,18 lei.
În judeţul Vaslui, din totalul celor 178 solicitări de finanţare, au fost aprobate 134 de obiective de investiţii, în valoare totală de 1.444.627.056,57 lei, reprezentând aproximativ 58% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanţare.
“Județul Vaslui va beneficia de noi surse de finanțare acordate de Guvern, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”!
Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor finanțate pentru dezvoltarea comunităților locale prin investiții în rețeaua de apă, gaze naturale, canalizare şi infrastructură rutieră!
Județul Vaslui va primi, prin „Anghel Saligny”, un total de 1.444.627.056,57 de lei.
Finanțarea proiectelor de modernizare şi dezvoltare a zonelor rurale şi urbane din județul nostru şi dotarea acestora cu infrastructura şi utilitățile necesare este un pas important spre normalitate, asta este o certitudine!
Sunt fonduri care trebuie investite cu multă responsabilitate în proiecte sustenabile, care să producă efecte în modul de viață al vasluienilor. Susținerea premierului Nicolae Ciucă în procesul de dezvoltare al României este dovada responsabilității pe care Partidul Național Liberal şi-a asumat-o în fața cetățenilor. Continuăm împreună modernizarea Vasluiului”, a declarat deputatul PNL, Tudor Polak.
LISTA completă poate fi vizualizată pe pagina: mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/62f50a494e25d463010969.xlsx
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră