Știri Vaslui
Șeful Poliției Vaslui folosește mașina de serviciu în scop personal, la cumpărături sau deplasări în judeţ

Au fost dispuse verificări la inspectoratele de poliţie judeţene din Timiş şi Vaslui, unde şefii ar fi folosit maşinile în propriul interes. Potrivit Poliţiei Române, verificările se fac prin Direcţia Control Intern.
După ce în spaţiul public au apărut informaţii că inspectorii şefi ai inspectoratelor de poliţie judeţene Timiş şi Vaslui ar fi folosit autoturisme de serviciu fără respectarea prevederilor legale, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a transmis, joi, că au fost dispuse verificări, prin Direcţia Control Intern.
„La finalizarea vericărilor, vor fi dispuse măsuri legale, dacă se impun”, transmite Poliţia Română.
În spaţiul public au apărut informaţii că şeful Poliţiei Timiş, chestorul Aurelian Alin Petecel, merge cu maşina de serviciu la casa sa de vacanţă, deşi regulile spun că o poate folosi acasă, la serviciu şi în misiune. De asemenea, comisarul şef Manuel Nacu, şeful Poliţiei Vaslui, ar fi folosit şi el maşina de serviciu în scop personal, la cumpărături sau deplasări în judeţ.
Haosul din poliția vasluiană este tot mai evident în ultimele luni. Totul de când conducerea instituției a fost schimbată, iar actualul șef, Manuel Nacu, este depășit de situație. IPJ Vaslui este o pălărie prea mare pentru capul fostului polițist de frontieră.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră