Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Moarte suspectă a unui bătrân: Cadavrul, descoperit după mai multe zile. Fiica acestuia a fost găsită în magazie -FOTO

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 84 de ani din municipiul Bârlad a fost găsit decedat, duminică seara, de pompierii chemaţi să deblocheze uşa casei în care acesta locuia împreună cu fiica sa, cunoscută cu boli psihice.  

Fiica acestuia a fost găsită ascunsă într-o magazie.

„Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale, o autospecială pentru deblocare şi descarcerare şi o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje specializate, la o misiune pentru deblocarea uşii unei locuinţe din municipiul Bârlad, pe strada Alexandru Vlahuţă. Vecinii au sesizat că un bărbat în vârstă de 84 ani, cunoscut cu probleme medicale, nu a mai fost văzut de câteva zile, asemenea şi fiica acestuia, o persoană cunoscută cu afecţiuni psihice. După deblocarea uşii locuinţei, în interior a fost găsit decedat bărbatul în vârstă de 84 ani. Fiica acestuia a fost găsită ascunsă într-o magazie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Femeia a fost evaluată medical şi transportată ulterior la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.