Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Primaria Barlad nu are bani pentru scoli, dar cheltuie in nestire pe consilieri si petreceri

Publicat

in

Autoritatea locală nu are bani pentru facturile de utilități la școli, dar pentru statui, consilieri și paranghelii găsește fonduri.

Prin intermediul unei adrese , edilul șef al orașului, marele avocat Dumitru Boroș, le solicită directorilor de școli, licee și grădinițe să vină cu “propuneri pentru înlăturarea pierderilor, a consumului nejustificat și propuneri privind realizarea de economii”.

Este evident ca primarul Boros trăiește într-o altă lume pentru că altfel nu se poate explica adresa pe care a trimis-o instituțiilor școlare.

Deși se plânge că nu va avea bani să plătească utilitățile la instituțiile școlare din subordine, numai în luna septembrie, Primaria Bârlad “va sparge” 40.000 de lei pe două activități aprobate de consilierii locali plus vreo trei statui ce urmează a fi amplasate în punctele cheie ale orașului. Nu mai vorbim de gasca de functionari si consilieri pe care Boros a angajat-o la primărie și pe care o plătește regește din banii publici.

Prin intermediul unei adrese, edilul șef al orașului , Dumitru Boroș, le solicită directorilor de școli,licee și grădinițe să vină cu “propuneri pentru înlăturarea pierderilor, a consumului nejustificat și propuneri privind realizarea de economii”.

Conform documentului oficial, unitățile de învățământ trebuie să comunice dacă au solicitat Inspectoratului Județean Școlar Vaslui “suplimentarea finanțării de bază pentru acoperirea cheltuielilor generate de creșterea prețurilor la energie, gaz, apa ,etc”.

În cazul unităților de învățământ la care finanțarea de baza nu acoperă cheltuielile de
funcționare , primarul a găsit și posibile rezolvări.

“Diminuarea timpilor de desfășurare a orelor;
Efectuarea orelor în 2 schimburi pentru a încălzi și lumina doar anumite săli de clasa;
Efectuarea orelor în sistem online sau mixt;
Drept urmare vă rugăm să comunicați scenariile la care v-ați gândit din care
să reiasă și economiile cantitative și valorice pe care le estimați a se realiza comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Dacă cele menționate mai sus au fost discutate în CA și ce -a hotarat?
O copie a procesului verbal din CA să fie înaintat ca anexă la răspunsul formulat
prezentei adrese.
Avem rugămintea să tratați această problemă cu celeritate și seriozitate, deoarece cât de curând vor sosi următoarele facturi și trebuie să dăm dovadă de buna gestionare a crizei în care ne aflăm”.

Ceea ce se pare că nu se știe la nivelul Primăriei este că “ acea finanțare nu este oferită de ISJ Vaslui, ci de la bugetul de stat, iar Consiliile de Administrație ale școlilor nu au atributul de a modifica orarul , de a stabili scenariul online, acesta fiind hotărât de ISJ”, așa cum ne-a declarat profesoara Gabriela Plăcintă, fostul șef al instituției menționate mai sus.

Deputatul PSD Eduard Popica îi cere public edilului Dumitru Boroș să nu îngroape școala bârlădeană. 

“Primarul Barladului, conducătorul unui municipiu cu tradiții solide in domeniul culturii și al educației ( odinioară! ), da o lovitura de gratie Școlii bârlădene propunând conducerii unitatilor de învățământ “sa stingă lumina” și sa treacă procesul de învățământ in “ online “, întrucât s-au cam terminat bănuții și nu va avea cu ce sa deconteze facturile la utilități (in conditiile in care atât Premierul cat și Ministrul Energiei sunt colegii domniei sale de partid – PNL).

In ședința din 31.08.2022, consilierul local, Prof. Gabriela Placinta ( PSD ) a adus in discuție adresa trimisa și asumata de către primarul BOROS in scoli și a cerut răspunsuri și explicații la toate solicitările aberante adresate directorilor. Un text total inadecvat, plin de greșeli gramaticale, legislative și inepte cerințe de ordin administrativ. Pentru ca nu a putut prezenta argumente solide , primarul a recurs la jigniri, apostrofări și intimidări la adresa consilierului local ( fost inspector scolar general ). 

Cu toții, am realizat dimensiunea pierderilor suferite de către școala și educație in urma experimentului “Școala online” din pandemie. Primii care ar trebui sa pună umărul la reinstaurarea normalității, la recuperarea pierderilor suferite de către școala sunt autoritățile locale. 

Domeniul educației ar trebui sa fie prioritatea Dvs, domnule primar! 

In numele părinților copiilor din municipiul Barlad, va solicit imperativ “NU INGROPATI ȘCOALA BARLADEANA”, care timp de secole a dat țării o întreaga pleiada de personalități in toate domeniile de activitate”, a declarat Popica. 

Așadar, la Primăria Bârlad sunt bani pentru cofeturi și pentru ceaune, dar pentru plata utilităților a fost mai accesibilă varianta de a trece în online sau mixt decât să se renunțe la niște “paraghelii”.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.