Știri Vaslui
Autocar in care se aflau 52 de persoane, implicat intr-un accident in Vama Albita- FOTO

Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs la ieșirea din Vama Albița. În accident a fost implicat un autocar în care se aflau 52 persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autocar avariat și un stâlp de electricitate rupt. Până la sosirea pompierilor, pasagerii din autocar se autoevacuaseră. Una dintre persoanele aflate în mijlocul de transport, o femeie în vârstă de 68 ani a necesitat îngrijiri medicale, dar după primirea primului ajutor, aceasta a refuzat transportul la Spitalul Municipal Huși.
Din rezervorul autocarului se scurgea combustibil, astfel că pompierii militari au luat măsuri pentru oprirea scurgerilor asigurând în același timp măsurile PSI specifice în astfel de cazuri.
La fața locului au fost prezente și echipaje ale distribuitorului zonal de energie electrică, echipaje care au asigurat reparațiile și realimentarea cu energie electrică.





-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră