Știri Vaslui
Familia Safir – noua identitate vizualăprezentată în premieră la Vaslui

Familia Safir a sărbătorit, alături de vasluieni,organizând cel mai mare flash mob din România
• Familia Safir va dona 19.000 euro pentru un proiect dedicat comunității
Familia Safir a sărbătorit duminică, 25 septembrie, 7 decenii și 4 generații de antreprenoriat românesc, moment marcat de un eveniment de amploare, la care au participat peste 1900 de vasluieni și nu numai.
Reuniți sub un singur nume – Familia Safir, am transmis un singur mesaj Felul de a fi bun ce însumează valorile noastre comune și ne ghidează toate acțiunile.
Astfel, Familia Safir a organizat la Vaslui, în Centrul Civic, cel mai mare flash mob din România, la care au participat școli de dans din Vaslui și Iași, angajați ai companiei Safir și mulți vasluieni, prieteni și parteneri, care s-au bucurat împreună de un eveniment plin de culoare, muzică și multă mișcare.
În discursul său, Dl Ghiorghi Safir, administratorul companiei Safir, a subliniat că Familia Safir este o echipă de peste 700 de oameni care muncesc împreună și respectă aceleași valori și principii. Și că putem extinde oricând această familie pentru a cuprinde întreaga comunitate din care cu mândrie și respect facem parte.
Dl. Iulian Safir, Manager General Adjunct, a întărit spusele de mai sus, declarând că: ”Noi cei din Familia Safir avem convingerea fermă că binele unei companii este strâns legat de binele comunității în care ea crește și se dezvoltă. De asta ne dorim să contribuim constant la bunăstarea comunității din care facem parte. Vă mulțumim că ne ajutați să facem acest lucru, pentru că prezența fiecăruia dintre voi contribuie la ceva important.”
Părinți și copii, bunici cu nepoți, colegi și prieteni s-au bucurat de dans, muzică și confetti, dar și de faptul că împreună cu Familia Safir au contribuit la realizarea unui proiect dedicat timpului petrecut în familie. Familia Safir va dona 19.000 euro în contul unui proiect propus de comunitate și care va fi realizat în 2023.
Familia Safir mulțumește partenerilor instituționali: Primăria Vaslui și Consiliul Local, partenerilor media vasluianul.ro, Kiss FM, Rock Fm, știriest.ro, Smile FM, școlilor de dans și întregii comunități pentru implicarea în acest proiect.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră