Știri Botoșani
Un tânăr s-a înfipt cu BMW-ul într-un copac. Șoferul vitezoman fugea de poliție

Un şofer de 25 de ani a ajuns în stare gravă la spital, aseară, după ce a intrat cu maşina într-un copac. Tânărul fugea de poliţie. Totul s-a întâmplat pe un drum naţional din Botoşani, în apropierea localităţii Ripiceni. Şoferul a fost văzut de un echipaj de poliţie mergând cu viteză mare. Agenții au pornit în urmărirea mașinii, însă autospeciala nu a reuşit să ţină pasul.
După scurt timp, însă, maşina tânărului a fost depistată pe marginea drumului. Şoferul se lovise de un copac şi a fost găsit fără cunoştinţă de poliţişti. A fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.
„Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au intervenit în această seară cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier care a avut loc în apropierea localității Ripiceni. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă (o persoană de sex masculin în vârstă de 25 de ani) care a fost preluată de o ambulanță. Pentru ca starea acesteia s-a agravat, a fost solicitat în întâmpinare echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD. Pompierii militari ajunși la locul evenimentului au gasit autoturismul în afara părții carosabile. Au scos bornele bateriei pentru prevenirea unui incendiu si au asigurat celelalte măsuri specifice unor astfel de intervenții. Cercetarile sunt preluate de polițiști”, a transmis ISU Botoșani.
Din cauza leziunilor suferite, tânărul nu a putut fi testat cu etilotestul, însă va avea de dat explicaţii anchetatorilor care au deschis un dosar penal în acest caz.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră