StiriEst
Minorii prinși că fumează pe stradă vor fi amendați
Un proiect de lege semnat de mai mulţi parlamentari PSD şi depus în Senat prevede că minorii prinşi că fumează în spaţiile publice riscă amenzi între 100 şi 500 de lei.
„Se interzice consumul de tutun, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau imităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m, în jurul acestora. Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei”, se arată în iniţiativa legislativă.
Minori amendați dacă sunt prinși în timp ce fumează în spații publice
Iniţiatorii arată în expunerea de motive că Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţionale consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun, respectiv fumatul în rândul minorilor.
”Ca urmare a acestor evidenţe, constatăm că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate”, precizează parlamentarii.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 6 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 6 zile in urmaBăut bine la ora 11 dimineața! Șofer din Bârlad, reținut după ce a fost prins cu 1,44 alcool la volan

