Știri Iași
Arhitect salvat de două ori de la sinucidere, în aceeași zi. Salvatorii sunt doi polițiști

Un arhitect din Iași a vrut să se sinucidă de două ori în aceeași zi, dar a fost salvat în ambele dăți de doi polițiști din Vaslui. Omul a ajuns la psihiatrie.
Iulian Gherasim și Emilian Bîrsănuc sunt agenți de poliție la Postul din Miroslava, și au intervenit la un apel 112 prin care se anunțase intenția unui bărbat din Iași de a se sinucide. Cei doi polițiști sunt colegi și prieteni, au fost încadrați inițial în Vaslui, provin din aceeași localitate și au făcut și școala împreună.
Recent, cei doi polițiști și prieteni au intervenit de urgență în Miroslava, după ce o femeie disperată a cerut ajutor, explicând că soțul o sunase, spunându-i că vrea să-și încheie socotelile cu viața. Agenții au ajuns la locație și l-au găsit pe bărbat spânzurat de verandă. Au ajuns însă la timp pentru a-l elibera din ștreang, apoi i-au acordat primul ajutor bărbatului inconștient. Victima a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital. Continuarea aici
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră