Știri Vaslui
Mai mulți tineri care creșteau canabis, ridicați de procurori. Drogul era vândut în Vaslui și Huși -FOTO

Şapte traficaţi cu vârste între 20 şi 38 de ani, acuzaţi că au plantat şi vândut canabis în judeţele Vaslui şi Iaşi, au fost ridicaţi de procurorii DIICOT şi duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui au pus în aplicare, sâmbătă, 16 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Iaşi şi în municipiul Huşi în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc.
În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate de către organele de cercetare penală aproximativ 2,4 kilograme de canabis şi 1,4 kilograme de plante de canabis, seminţe de canabis, aproximativ 2 grame de cocaină, sumele de 51.674 de lei şi 17.740 de euro, trei cântare, trei grindere, un aparat de vidat, 150 de articole pirotehnice şi mai multe componente ale unei instalaţii pentru întreţinerea de culturi indoor.
Conform unui comunicat al DIICOT, zece traficanţi de droguri au procurat, depozitat, preparat şi vândut droguri de risc (canabis) consumatorilor din judeţele Iaşi şi Vaslui.
Totodată, doi dintre ei au înfiinţat şi întreţinut culturi de canabis, indoor şi outdoor, drogurile obţinute fiind comercializate pe raza judeţelor menţionate.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au fost conduşi, în vederea audierii, cei 10 inculpaţi, procurorii dispunând măsura reţinerii faţă de şapte dintre aceştia şi măsura controlului judiciar faţă de alţi trei inculpaţi.
În cursul zilei duminică a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de şapte inculpaţi.







-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră