Știri Vaslui
Lupta împotriva cancerului: Am jurat credință oamenilor care au avut încredere că îi pot ajuta

Medicul Nelu Tătaru a vorbit într-o postare pe rețelele sociale despre Planul Național de Combatere a Cancerului, o promisiune asumată, un instrument solid pe care se vor baza generațiile care vin.
„Am jurat atât în calitate de medic, cât și în cea de om politic, credință oamenilor care au avut încredere că îi pot ajuta. Planul Național pentru Combaterea Cancerului reprezintă promisiunea pe care am făcut-o bolnavilor, un proiect de suflet și instrumentul prin care vom investi în binele generației noastre și a celor viitoare”, susține hușeanul Nelu Tătaru. In calitate de Președinte al Comisiei pentru sănătate și familie, medicul are șansa de a contribui la procesul de vindecare a sistemului românesc de sănătate.
„Ne aflăm la o răscruce de drumuri și avem șansa să scriem noi pagini de istorie valorificând ajutorul financiar de care putem beneficia datorită calității României de stat membru al UE. M-am așezat la masa soluțiilor alături de colegi, lideri politici și reprezentanți ai bolnavilor oncologici, iar împreună cu oameni implicați și dedicați am pus pe hârtie idealurile la care noi, practicienii din domeniul medical, visam cu ochii deschiși. (…) Planul Național de Combatere a Cancerului a căpătat formă, dar și fond. Ni se dă șansa de a face un salt în viitor și de a crea condiții performante de depistare și tratament pentru bolnavii oncologici”, afirma acesta.
Fostul ministru al Sănătății mai spune că „greutățile trecutului sunt cele care au dictat soluțiile viitorului, iar paginile de istorie care vor fi scrise trebuie să cuprindă poveștile a tot mai mulți români care au reușit să învingă această maladie necruțătoare: cancerul”.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră