Conecteaza-te cu noi

Știri Bacău

Șase copii dorm pe o saltea, sub cerul liber! Familia lor a rămas pe drumuri, după ce i-a luat foc casa

Publicat

in

Șase copii și părinții lor din Bacău trec prin momente extrem de grele, după ce locuința lor a fost distrusă de un incendiu puternic. Din casa familiei nu a mai rămas aproape nimic, iar cei mici dorm acum pe o saltea, sub cerul liber.  

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Orice mic ajutor este binevenit, spun oamenii, cu amărăciune.

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Necazul a lovit sâmbătă seara, când părinții se pregăteau să le facă baie copiilor. Cum familia folosea o sobă, cei mici au fost lăsați în grija fratelui mai mare, un băiat de 14 ani, iar părinții au mers până la un magazin din apropiere.

Dumitriţa Bujor, mama copiilorAm aprins focul să fac baie la copii, să pun apă la încălzit. În timpul ăsta cât am plecat de acasă, 10 minute, 15 maxim, la magazin să luăm mâncare, când ne-am întors am fost sunaţi, era foc, ardea acoperişul.

RepoterAveţi unde să staţi?

Dumitrița BujorNu, nu avem”.

Maria Ronţu, vecină: ”Când am ieşit afară de aici din curte am văzut flacără mare acolo şi am zis că e vecinul din partea astălaltă de peste drum. Pe urmă am ieşit acolo la colţ şi era lume”.

Eugen Bortă, vecin: ”L-am luat pe ăla mic, nu ştiu care dintre ei şi l-am scos aici. Mai erau încă două persoane şi i-am luat în braţe şi pe ăia şi i-am scos afară. Când mă intorc înapoi, pe un alt pat mai era unul”.

Ajutați de Poliția Locală, autoritățile caută o soluție

Pompierii au intervenit repede, însă casa veche era deja cuprinsă de flăcări şi în final, din ea nu au mai rămas decât pereţii. Specialiştii spun că incendiula pornit de la hornul sobei, care nu era bine izolat.

Andrei Grecu, ISU Bacău: ”La sosirea la locul intervenţiei incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului unei case de locuit. Cauza probabilă a incendiului o constituie efectul termic al unui coş de fum neprotejat faţă de materiale combustibile”.

Luni, familia a intrat în casă pentru a salva ce se mai putea. Din păcate, totul este distrus. Orice ajutor este extrem de important acum, în prag de iarnă.

Oana Cojocaru, Poliția Locală Bacău: ”Colegii mei au fost impresionaţi de drama prin care trece această familie cu şase copii şi au dorit să ajute cu ceea ce pot ei. Ieri le-am adus o masă caldă şi micul dejun, iar astăzi am hotărât să le mai aducem câte ceva”.

Autoritățile caută o soluție pentru a adăposti familia lovită de necaz, până când va fi refăcută locuința.

Populare

Stiri din categoria: Știri Bacău Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.