Știri Vaslui
Încă un scandal în ograda IPJ Vaslui! Șeful de la “mascați”, reclamat la parchet de subalterni
Un nou scandal în curtea Inspectoratului de Politie Vaslui. De această dată, în centrul atenției este șeful SAS Leonard Bibirig. Astfel, potrivit Sidicatului Diamantul, noul scandal din curtea IPJ Vaslui s-a lăsat și cu ceva plângeri la Parchet. Doi colegi de la Serviciul Acțiuni Speciale au formulat fiecare câte o plângere penală împotriva șefului de serviciu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conturat printr-o serie întreagă de acțiuni de mobbing. Protagonistul este nimeni altul decât ha(nd)barnistul Leonard Bibirig, pilosul promovat acum ceva vreme adjunct la IPJ Neamț și încă șef peste judiciar, economic, deși nu știm dacă avea aviz ”de poliție judiciară”, câtă vreme aterizase de la Vaslui de pe poziția șef SAS. Ne asumăm noi rușinea de a fi ignoranți în privința carierei polițienești a individului, câtă vreme nici Ministerul Afacerilor Interne – chestionat fiind – ne-a declarat că habar nu are ce merite l-au propulsat într-o asemenea funcție de răspundere, potrivit sprd.ro
Când a fost instalat la Neamț, foștii lui colegi vasluieni și-au făcut cruce cu două mâini că au scăpat de ”căprărie”, însă omul nostru – în loc să fie tratat împărătește, pe măsura ”foncției” – s-a trezit într-un mediu ostil, fiind ocolit, ironizat și persiflat de toată lumea, exact așa cum se cuvine unui parvenit cu pile. Rușinat, timorat, înțelegându-și poziția ingrată a ales să joace cartea ”tipului de treabă”, care nu se amestecă în disputele interne, vrea liniște și pace…
Umbra adevăratului caracter al ”mielușelului” nostru mai avusese câteva răbufniri de personalitate, cum a fost încercarea de a-i transforma pe polițiști în hamali, dar a fost repede pus la punct prin reacția SPR Diamantul și a fost nevoit să ridice steagul alb. Toate șicanele, hărțuirile și intimidările la care a recurs în toiul războiului, s-au dovedit mai proaste decât tancurile lui Putin. Cu chiu, cu vai, în ignoranța generală a așteptat să-și încheie mandatul, și-a făcut iute bocceluța și s-a întors, de unde a plecat, din nou la Vaslui, mare șef de ”mascați”, mai arată sprd.ro
Ajuns ”acasă”corifeul nostru a revenit la setările inițiale, aruncând blana de oaie de pe umeri și hotărât să coboare căprăria din pod. E drept că și vasluienii l-au luat la mișto și în loc de pâine și sare, l-au întâmpinat cu un ”cadou” în stil profesional și cu permisul suspendat!
I s-a pus lui pata cu deosebire pe mai tinerii noștri colegi, carne fragedă, oase moi, potrivite pentru mușchii fleșcăiți ai bătrânului veteran în lupta cu hoții. Vina lor e că au ajuns în SAS fără ”acordul” lui, pe vremea cât se credea mare șef de IPJ la Neamț și sunt invitați să plece la Centrul Operațional, chiar dacă tinerii vin cu o foarte bună pregătire, le place ceea ce fac și reușesc să treacă toate probele sportive, chiar și cele pe care alții mai bâtrâni și ”neatinși” le mimează în pas domol, ca să nu mai vorbim de cele pe care distinsul șef SAS nu le-a trecut niciodată! Omul trece din oficiu, orice probă sportivă, umflându-și pieptul cu medaliile obținute cândva la handbal… O fi, probabil suficient, în viziunea IGPR, doar că ne îndoim noi să înghețe infractorul pe loc, doar cu strălucirea medaliei lui Bibirig!
Refuzul acestora de a accepta transferul la Centrul Operațional s-a lăsat cu șicane și hărțuiri permanente, oamenii fiind chemați frecvent de acasă, în timpul liber sub pretext că vor afla motivul atunci când vor ajunge la bază. Iar motivul este veșnica frământare a lui Bibirig… ”de ce nu vă mutați voi la Centrul Operațional”? Se vede că e o chestiune sensibilă, devreme ce, domnul șef își permite să îi înjure ca la ușa cortului, ba chiar a aruncat cu un registru direct în fața unuia dintre colegii noștri, taman ca pe vremurile când principala preocupare a lui Bibirig era să fugărească o minge!
Uneori, îl frământă niște preocupări foarte ”intelectuale” și oamenii chemați din liber – vorbim despre colegi care lucrează în schimburi, merg la intervenții – trebuind să studieze nu știu care dispoziție. Nu de alta dar la ședințe, mai obișnuiește domnul Bibirig să-i întrebe anul emiterii (!) vreunei dispoziții și e grav să nu cunoști așa ceva!
Sincer, îl credeam dus… la pensia (bine?)meritată și vom uita de el, împreună cu gunoaiele din Poliția Română, pe care ministrul Lucian Bode se angaja cândva să ne scape. Se pare că omul nostru e prins de sistem ca râia de om sănătos. Să vedem dacă cercetarea Parchetului va avea acest deznodământ.
Vitalie Josanu
P.S. avertizăm colectivul Corpului de Control care va avea (POATE) curiozitatea să organizeze o vizită de lucru în serviciul coordonat de domnul Leonard Bibirig la IPJ Vaslui, să pășească mai cu slalom până la biroul distinsului, ca să nu prăvale – ferit-a Sfântul! – vreo sticlă cu licoarea lui Baccus, depozitată pe acolo. Nu de alta dar păcat de tain și ar putea ieși cu tămbălău.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCopil de 6 ani călcat de o mașină la Tătărăni, transportat cu elicopterul SMURD la Iași

