Conecteaza-te cu noi

Știri Bacău

Un preot a murit la 41 de ani. Avea trei copii și acum au rămas orfani de tată

Publicat

in

Preotul Cristian-Ioan slujea la Biserica „Sfântul Dumitru” din satul Răţeni, comuna Balcani, era căsătorit şi avea trei copii: două fete şi un băiat, care acum vor trebui să crească fără tată. Peste doar o lună, acesta ar fi împlinit 42 de ani.

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Vestea morţii părintelui a fost anunţată de Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului. „S-a stins din viata, duminică, 13 noiembrie, în ziua de pomenire a Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, în Duminica Samarineanului milostiv, la vârsta de doar 41 de ani, lăsând în urmă pe doamna preoteasă Anca, pe cei trei copii Maria, Teodor și Alexandra și o parohie care îl primise și-l asculta ca pe apostolii lui Hristos. Un preot cuminte și curat, devotat în slujirea sa, un adevărat samarinean în dragostea pentru aproapele, fără odihnă în împlinirea misiunii înalte la care a fost chemat, ascultător față de Arhiereul Cel Veșnic, pe care L-a iubit și căruia I-a slujit cu acrivie, s-a jertfit ca o lumânare, dăruind lumină în sufletele celor pe care îi păstorea.

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Trei copii au rămas fără tată

La doar patru ani de la primirea harului preoției din mâinile Înaltpreasfințitului Ioachim, după ce s-a făcut pildă a ascultării și vrednic lucrător în ogorul Domnului, a fost chemat de Părintele Ceresc să slujească Liturghia în Împărăția cea Neînserată. Părintele Cristian-Ioan Balaban s-a născut în data de 25 decembrie 1980, în localitatea Comănești, județul Bacău, într-o familie credincioasă și evlavioasă. De la părinții săi Ioan și Mărioara, oameni onești și plini de evlavie, a primit credința curată ortodoxă, copilăria petrecându-și-o pe frumoasele meleaguri podurene, unde, încă de mic copil, a deprins iubirea de cele sfinte.

A urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox din București, desăvârșindu-și studiile ca student și apoi absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București – promoția 2007. Urmând modelul mamei, o distinsă doamnă învățătoare, și-a început și el activitatea mai întâi ca profesor la Școala Ștefan Luchian din Moinești și apoi cântăreț bisericesc la Catedrala Sf. Nicolae din Moinești.

A fost hirotonit exact în urmă cu patru ani, tot pe 13 noiembrie, iar harul preoției l-a primit pe 18 noiembrie din mâinile Înaltpreasfințitului Ioachim, primind ascultarea de preot paroh la Parohia Rățeni din comuna Balcani, județul Bacău.

Slujirea Sfântului Altar a fost dublată și de lucrarea cucerniciei sale în ascultarea de corespondent al postului de televiziune Trinitas pentru Protopopiatul Moinești și administratorul platformelor media ale protoieriei Moinești, fiind cel ce, cu timp și fără timp, dar cu multă dăruire și dragoste, ne transmitea Adevărul și prin aceste mijloace moderne de comunicare.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să odihnească pe vrednicul Său slujitor, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.” a precizat Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului.

Populare

Stiri din categoria: Știri Bacău Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.