Conecteaza-te cu noi

Stiri Moldova

Alertă de ger puternic în România! ANM: Diferențele de temperatură vor fi mai mari de 15 grade

Publicat

in

Un val de aer polar vine peste Europa. Din acest weekend temperaturile din vestul şi centrul continentului scad chiar şi sub 10 grade. Şi în România sunt anunţate nopţi geroase începând de luni, când vremea se răceşte în toată ţara. 

După valul de căldură de sâmbătă, duminică începe să se răcească la noi în țară. Temperaturile vor fi cuprinse între -6 şi 10 grade Celsius cu cele mai scăzute valori în vest, centru nord dar şi zonele montane. 

Local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni. În zonele montane se va depune un nou strat de zăpadă, iar ninsorile vor fi puternic viscolite. Vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, precum şi la munte, unde va accentua senzația de rece.

Directorul Agenției Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu a vorbit despre cum va fi vremea săptămâna viitoare.

„Diferențele de temperaturi vor fi mai mari de 15 grade Celsius. Răcirea se va simții în special în partea de vest, nord-vest a țării. Dacă mâine vom consemna valori minime de 14, 16 grade, ei bine iată duminică de 7, 9 grade.

Săptămâna va debuta în partea de Vest a țării cu valori de numai 0, -2 grade, în timp ce în sud se vor înregistra valori de 9, 10 grade, dar de marți răcirea va fi semnificativă în toată țara și mai ales în zilele de miercuri și joi.

Ne așteptăm în București să avem temperaturi deosebit de negative, mai ales pe parcursul nopții de miercuri. Dimineața vor fi -5, -6 grade Celsius. De asemenea, vor fi și precipitații sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief și ninsoare la munte”, a declarat directorul ANM.

Populare

Stiri din categoria: Stiri Moldova Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.