Știri Vaslui
Angajaţii din educaţie au pichetat Prefectura Vaslui

Protestele angajaţilor din educaţie au continuat joi prin pichetarea sediului Prefecturii Vaslui timp de două ore, informează Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
„Membri de sindicat, în majoritate personal nedidactic, din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, au protestat astăzi, în faţa Prefecturii Vaslui. Este a treia zi de proteste organizate în această lună, iar pichetări vor avea loc şi vineri în alte judeţe ale ţării”, precizează sindicaliștii.
Principalele nemulţumiri ale personalului nedidactic sunt: neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii nr. 153/2017, în condiţiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1.700 şi 2.200 de lei; neacordarea sporului pentru condiţii de muncă, spor de care beneficiază salariaţii din alte sectoare bugetare cu funcţii similare; neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru; inexistenţa normativelor de personal; nedecontarea navetei; neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflaţiei, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare; neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educaţia urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educaţiei şi 1,1% prin autorităţile locale şi pentru învăţământul superior.
„Le mulţumesc colegilor din întreaga ţară pentru tăria de care dau dovadă, pentru solidaritate şi unitate. Nu e uşor să protestezi când afară sunt temperaturi atât de scăzute, dar colegilor noştri pur şi simplu le-a ajuns cuţitul la os. Guvernanţii trebuie să înţeleagă faptul că un venit de 1.700 – 2.200 de lei, lunar, cât au colegii noştri, personal nedidactic, este o sumă din care nimeni nu poate nici măcar să supravieţuiască în aceste vremuri în care utilităţile şi preţurile la produsele de larg consum au preţuri scandalos de mari. Aceşti oameni au dreptul la o viaţă mult mai bună, alături de familiile lor, iar noi vom face tot posibilul pentru a le obţine acest drept”, au mai spus sindicaliștii.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră