Știri Vaslui
Nelu Tătaru: Acasă găsim mereu liniștea și înțelegerea de care avem nevoie

Zilele trecute, o mana de vasluieni a pășit pragul Parlamentului, pentru a-l observa la lucru pe deputatul Nelu Tătaru, dar și pentru a-i transmite mesajul celor de acasă. Vizita l-a bucurat pe fostul ministru al Sănătății, care l-a dus cu gândul, din nou, acasă. Activ și în mediul online, acesta a împărtășit experiența cu prietenii virtuali.
„Activitatea de deputat și de președinte al Comisiei pentru sănătate și familie presupune vizite în capitală sau în toată țara. Dar există un loc care niciodată nu poate fi egalat, iar acesta se numește acasă. Oricât de mult vom munci și oricât de mult ne vom atașa de noi locuri, acasă găsim mereu liniștea și înțelegerea de care avem nevoie. Îi reprezint cu mândrie și responsabilitate în Parlamentul României pe cetățenii din județul Vaslui, iar lucrurile pe care le fac sunt pentru un viitor mai bun. Intotdeauna este loc de mai mult și mai bine, de aceea îmi doresc să fiu OM pentru OAMENI. Este o misiune permanentă, fie că îmbrac halatul de medic, costumul de parlamentar sau sunt pe teren”, susține medicul Tătaru.




-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră