Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Barbat cu capul stalcit dupa ce a fost calcat de o caruta! Autorul a fugit, dar a fost prins de politisti

Publicat

in

Bărbatul găsit mort în stradă, în seara de Ajun, a fost călcat de o căruță. Victima a fost găsită cu capul stâlcit pe o stradă din localitatea vasluiană Băcești.

La fața locului a sosit o ambulanță, iar salvatorii au încercat să acorde ajutor medical victimei. Din păcate, aceasta prezenta multiple leziuni craniocerebrale și faciale, fără semne vitale, astfel că a fost declarat decesul.

“Am fost sesizați cu privire la faptul că, pe drumul public din comuna Băcești, județul Vaslui, un bărbat a fost găsit în stare de inconștiență, ulterior fiind declarat decesul de către un echipaj medical.

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care din primele verificări efectuate a constatat faptul că, victima, bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în municipiul Pașcani, județul Iași, ar fi fost acroșat de un vehicul cu tracțiune animală.

Prezumtivul autor, bărbat în vârstă de 27 de ani din comuna Băcești, județul Vaslui, ar fi părăsit locul faptei fără înștiințarea organelor de poliție.

Acesta este audiat de către polițiști în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.