Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Prefectul Daniel Onofrei după un an de mandat: Este important să asculți și să înțelegi nevoile oamenilor!

Publicat

in

Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a făcut publică o informare privind principalele activități pe care le-a avut în primul an de mandat în fruntea Instituției Prefectului, modul în care le-a gestionat și felul în care le-a rezolvat.

Sute de cetățeni au venit în audiențe la Prefectura, in ultimul an.

Pragmatic, Daniel Onofrei caută mereu soluții, iar acolo unde e posibil și exista cadru legal, ajută oamenii.

Actualul prefect a avut de gestionat și criza refugiaților, o perioadă extrem de dificilă pentru autoritățile de la noi. Intervenția cu promptitudine în vederea ajutorării zecilor de mii de cetățeni fugiți din calea bombelor, a fost și motivul pentru care Onofrei a fost decorat de președintele României. Prefectului de Vaslui, Daniel Onofrei, i-a fost conferit Ordinul și Medalia Bărbăție și Credință. Acest ordin în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili a fost acordat în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne. 

Redăm conținutul raportului transmis de către prefectul Onofrei:

Raport de activitate pe anul 2022
Prefectul județului Vaslui

Am preluat funcția de prefect la începutul anului 2022, pe 13 ianuarie, după ce o perioadă de aproximativ 10 luni
am ocupat postul de subprefect în cadrul aceleiași instituții.
Încă de la începutul mandatului, am spus că mă voi implica activ în rezolvarea problemelor pe care le au și le semnalează cetățenii.
În calitate de prefect al județului Vaslui am încercat să caut mereu soluții pentru rezolvarea diverselor probleme.
Este important sa asculți si să întelegi nevoile oamenilor!

Criza refugiaților

Anul 2022 nu a fost unul ușor. Este suficient să ne gândim la războiul izbucnit în Ucraina, cel mai mare atac militar din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Acest conflict a provocat o criză umanitară majoră, iar în calitate de prefect al județului Vaslui am avut sarcina de a gestiona criza refugiaților. Multe persoane au fost nevoite să fugă din calea razboiului și au devenit refugiați în propria țară sau în alte țări din regiune. Prin Vama Albița au trecut de la 1 martie și până în prezent 163.848 de cetățeni ucraineni.
Guvernul a făcut eforturi pentru a-i ajuta pe acești oameni și pentru a le oferi suportul necesar. Acest lucru a inclus asistența medicală, hrănirea și adăpostirea refugiaților, precum și ajutor pentru relocarea lor în alte țări.
Am creat tabăra de refugiați din Huși, acolo unde persoanele care au venit din Ucraina au fost primite în siguranță și au avut acces la hrană, apă potabilă, adăpost și servicii medicale de bază.

Tot în contextul războiului din Ucraina, în vara anului 2022, autoritățile române și moldovene au demarat lucrările la un pod de pontoane, care leagă orașul Leova de localitatea Bumbăta, din județul Vaslui. Pe aici vor trece, la nevoie, tirurile încărcate cu cereale din Ucraina, către țările Uniunii Europene.
E vorba de o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care vizeaza fluidizarea traficului prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița, care a fost sufocat săptămâni întregi de numărul mare de tiruri din Republica Moldova. Podul de pontoane este montat de Armată și va scurta drumul autocamioanelor cu cereale din țara vecină, către alte vămi.

Seceta a afectat culturile si a produs pagube
importante în judeţul Vaslui, 2022 fiind unul din cei mai dificili ani pentru fermierii din zonă. Mai bine de 70% din culturile de porumb şi floarea soarelui au fost compromise.
Debitul râului Prut a atins un minim istoric, de 29 mc/s, de la o medie de 85 mc/s, fermierii de pe Valea Prutului fiind pe bună dreptate îngrijorați.
Irigațiile reprezintă o prioritate pentru Guvernul Ciucă. Se vor investi 1,5 miliarde euro prin Programul naţional de reabilitare a infrastructurii de irigaţii, fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în 2027. Hotărârea adoptată deja într-o ședință de Guvern vizează, între altele, creșterea suprafaței irigate de la 1,8 milioane hectare la 2,6 milioane hectare.
Guvernul condus de PNL a făcut toate demersurile astfel încât să nu mai avem probleme la acest capitol în viitor, folosind atât fonduri de la buget, cât și fonduri europene.

Programul de audiențe

Zilnic, oamenii se adresează Instituției Prefectului în căutarea unor soluții la problemele lor juridice, economice sau de altă natură.
Predomină în continuare problemele referitoare la aplicarea legilor fondului funciar, dar cetățenii solicită sprijin și pentru acordare unor ajutoare sociale sau pentru soluționarea unor neînțelegeri cu vecinii.
Alături de colegii mei și de alți șefi ai instituțiilor publice din județ, vom căuta soluții pentru rezolvarea problemelor ridicate de cetățeni.
Le-am promis oamenilor transparență și corectitudine, în toate acțiunile pe care le întreprind în calitate de prefect al județului Vaslui.
Voi continua și programul de audiențe în teritoriu astfel încât să vin în sprijinul cetățenilor din localitățile îndepărtate.
Este un efort comun pe care trebuie să îl facem împreună, Instituția Prefectului, primari și cetățeni.
Am considerat că este o prioritate ca în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, alături de alte instituții, să luăm măsuri prompte pentru a ne asigura că cetățenii sunt tratați cu respect și au acces la serviciile și informațiile de care au nevoie.
Astfel, pentru a veni în sprijinul vasluienilor am primit în audiență un număr de 208 persoane : 94 la Vaslui, 40 la Bârlad, 13 la Huși, 20 la Puiești, 4 la Ghermănești, 4 la Lunca Banului, 7 la Mălușteni, 11 la Șuletea, 2 la Arsura, 7 la Iana, 2 la Bunești-Averești, 2 la Duda-Epureni și 2 la Oșești.

  • am întrunit Colegiul Prefectural, dispunând, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, programul de activităţi ce va fi întreprins în anul 2022.
  • am dispus actualizarea procedurilor operaţionale de lucru din cadrul instituţiei.
  • am dispus verificarea și eliberarea unui număr de 1720 de apostile.
  • au fost date 35 de hotărâri CJSU ( Comitetul Județean pentru Situații de Urgență).
  • au fost date 3 ordine și 108 decizii ale CLCB (Centrul Local de Combatere a Bolilor), mai ales datorită apariției unor cazuri de pestă porcină, majoritar la porcii mistreți.
  • au fost emise 117 titluri de proprietate și 114 titluri de proprietate duplicate, 99 de titluri de proprietate au fost modificate si au fost analizate si verificate 380 de dosare înaintate de Comisiile Locale de Fond Funciar.
  • am mărit perioada de lucru de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Vaslui, de la 08:30 la 20:00, datorită cererilor numeroase venite pe adresa instituției.
  • am deschis la Bârlad un punct nou al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Vaslui;
  • am organizat conferințe de presă, pentru a informa publicul asupra activităților întreprinse de Instituția Prefectului și de serviciile deconcentrate din subordine.
  • am participat la mai multe ședințe de lucru în sistem de videoconferință.
    În anul 2022 am participat la peste 100 de ședințe, m-am deplasat în judeţ în diferite zone unde au apărut situaţii de urgenţă. Am reprezentat Guvernul în teritoriu la mai multe manifestări și ceremonii organizate de diferite instituții publice din județul Vaslui.

Alertele cu bombă

Cetățenii privesc cu îngrijorare glumele proaste care se fac în ultima perioada și care sunt legate de amplasarea de bombe în diverse locații din oraș.
Ultima alertă a vizat chiar o unitate de învățământ din municipiul Vaslui, iar copiii au fost nevoiți să stea afară, în frig, fără haine groase.
Le-am transmis directorilor de școli că evacuarea elevilor și personalului didactic din școli în caz de urgență, trebuie făcută în condiții de siguranță.
Există un protocol încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne, iar potrivit acestuia școlile au obligația să facă exerciții de evacuare în cazul unei situații de urgență.
De fiecare dată am susținut că relaţiile dintre Instituţia Prefectului şi instituțiile publice, precum şi celelalte autorităţi publice aflate sub coordonarea prefectului, trebuie să aibă la bază colaborarea. Rolul nostru constă în implementarea cu responsabilitate a programului de guvernare. Avem sarcina de a eficientiza şi moderniza a serviciile întreprinse în beneficiul publicului.

Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”

Gestionarea contractelor de finanţare în cadrul Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, a fost de asemenea un atribut al prefectului în anul 2022. Am spus de la bun început că nu contează care este culoarea politică a primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene, a celor care vor să obţină finanţare prin intermediul acestui program.
Porgramul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny” este cel mai amplu ca obiective şi ca valoare. Este un plan asumat la nivelul Guvernului, care este destinat modernizării şi dezvoltării comunităţilor locale, asigurării condiţiilor pe care cetăţenii din fiecare localitate le aşteaptă de foarte mult timp. Este un program de peste 10 miliarde de euro prin care Guvernul, împreună cu autorităţile locale, şi-a propus să modernizeze căile de comunicaţii, să dezvolte reţelele de apă şi canal la nivelul tuturor autorităţilor locale şi, bineînţeles, să extindem reţeaua de gaze.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.