Știri Bacău
Focuri de armă la o biserică din Bacău. Au fost implicați doi bătrâni, dintre care unul de aproape 90 de ani
Doi bărbaţi din comuna Podu Turcului sunt cercetaţi penal după ce vineri au tras mai multe focuri cu puşca, în aer, în curtea bisericii din localitate, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău.
„În această dimineaţă, doi băcăuani din comuna Podu Turcului au tras şase focuri în curtea bisericii, în plan vertical, cu puştile de vânătoare de calibru 12. Motivul, care ţine de o tradiţie veche de prin partea locului – alungarea spiritelor rele.
Spre ghinionul lor, în zonă se aflau şi jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, care au intervenit şi i-au legitimat pe cei doi, în vârstă de 86 ani, respectiv 78 ani, constatând că armele de vânătoare erau deţinute în mod legal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea.
Cei doi bătrâni sunt cercetați penal
Jandarmii le-au întocmit celor doi bărbaţi actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă letală sau interzisă fără drept.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

