Știri Vaslui
Este nevoie de sprijin pentru susţinerea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale

Viceprimarul Cătălin Mîndru (USR) a propus, joi, în şedinţa Consiliului Local Vaslui, elaborarea unui protocol de colaborare cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională în vederea susţinerii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) şi a familiilor acestora.
‘Cred că este momentul potrivit să deschidem o discuţie şi în legătură cu o altă categorie de copii ai municipiului Vaslui, copii care au nevoie de nişte condiţii educaţionale speciale. Din păcate, în orice comunitate şi se întâmplă asta şi în municipiul Vaslui numărul acestor copii cu cerinţe educaţionale speciale este unul în creştere şi statisticile confirmă acest lucru. Prin urmare, vin cu propunerea către Consiliul Local şi către Primăria municipiului Vaslui de a analiza mai întâi dacă putem să facem un astfel de protocol cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, astfel încât să facem tot ce putem şi din punct de vedere financiar să ne implicăm şi în gestionarea acestor grupe de copii, a familiilor acestora, care într-adevăr au nevoie de o asistenţă psihopedagogică specială’, a transmis Cătălin Mîndru.
Viceprimarul, care este de profesie învăţător, a declarat, pentru AGERPRES, că a identificat nevoia susţinerii acestei categorii de copii atât în urma experienţei de cadru didactic pus în situaţia de a lucra la clasă cu elevi cu CES, cât şi după discuţii cu părinţi ai unor astfel de copii, care au solicitat sprijin.
El a menţionat, totodată, că în paralel cu iniţiativele locale este necesară o strategie bine pusă la punct de guvern cu privire la situaţia copiilor cu cerinţe speciale şi a subliniat că sistemul de educaţie a fost ‘luat prin surprindere’ şi nu dispune de o resursă umană suficientă din punct de vedere numeric şi specializată corespunzător, astfel încât să gestioneze integrarea reală şi pregătirea optimă a elevilor cu anumite deficienţe.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră