Știri Vaslui
Prefectul Daniel Onofrei: Ne dorim cât mai multe investiții care să ducă la creșterea nivelului de trai în județ

Atat consilierii locali, cât și cei județeni, au votat joi bugetele pentru anul 2023. Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a participat la ambele ședințe și susține că
atât bugetul general al județului Vaslui, dar și bugetul local al municipiului Vaslui, sunt axate în bună parte pe dezvoltare. Chiar și așa nevoile sunt mari în comparație cu sumele pe care autoritățile le au la dispoziție.
“Bugetul județului Vaslui pentru partea de dezvoltare este în cuantum de 219 milioane de lei. Cu toții ne dorim cât mai multe investiții care să ducă la creșterea nivelului de trai în județul nostru. Vasluiul are proiecte depuse pe PNRR, pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny și se vor investi în anul 2023 sume importante în dezvoltarea județului. În ceea ce privește bugetul local al municipiului Vaslui, pentru anul 2023 este alocată pentru partea de dezvoltare suma de 209 milioane de lei.
Prioritățile autorităților locale și județene sunt ca, din resursele pe care le au la dispoziție, să asigure buna funcționare a tuturor instituțiilor, să investească în dezvoltarea obiectivelor de maximă necesitate pentru județ și să atragă fonduri europene și guvernamentale pentru noi direcții de investiții deoarece fiecare domeniu este important.
Vreau să le mulțumesc tuturor consilierilor locali și județeni, conducerilor Primariei Vaslui și Consiliului Județean Vaslui pentru implicare și îi asigur pe toți că în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu voi sprijini orice inițiativă care poate contribui la dezvoltarea județului Vaslui”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră